Sari la conținut

Informații privind Consulatul General de la Salzburg: adresa, servicii consulare, data de când va fi operațional

31/01/2023 15:24

Informații privind Consulatul General de la Salzburg. Până la operaționalizarea completă, estimată pentru luna martie 2023, au fost întreprinse câteva acțiuni menite să vină în sprijinul cetățenilor români din vestul Austriei: un consulat itinerant în luna noiembrie 2022, iar pe parcursul lunilor decembrie 2022 și ianuarie 2023 au fost preluate cereri de pașapoarte, serviciul consular cel mai solicitant de către cetățenii români.
Astfel, au fost efectuate aprox. 300 de servicii consulare.

Citiți și: Românii din străinătate vor putea cere online cazierul, direct din țară, fără a merge la consulatele românești

Informații privind Consulatul General de la Salzburg

Pentru că se apropie etapa finală a lucrărilor de amenajare a noului Consulat General, din motive de siguranță a șantierului în lucru nu mai pot fi prestate servicii consulare pentru public la Salzburg, activitatea limitându-se la eliberarea de documente și la oferirea de informații consulare.

Adresa noului Consulat General este Rudolfskai 50, 5020 Salzburg. Orarul de lucru pentru perioada 25 ianuarie – 28 februarie 2023 este de luni până vineri între orele 9 şi 13. Informații pot fi obținute la adresa de email: salzburg.consul@mae.ro .

Vă asigurăm că se depun toate eforturile pentru ca misiunea consulară de la Salzburg să funcționeze cât mai curând posibil. Vom informa, prin toate mijloacele de care dispunem, inclusiv pe site-ul Consulatului General (aflat în lucru), cu privire la data exacta a operaționalizării acestuia. Și la modalitățile de programare şi actele necesare pentru diversele servicii consulare.

Ambasada României la Viena