Sari la conținut

Industria aeriană vrea să introducă ”pașaportul Covid”. Va fi vaccinarea obligatorie?

30/11/2020 09:27

„Paşaportul Covid„. Aceasta este soluţia companiilor aeriene pentru a încerca să depăşească acest moment critic prin care trece întreaga industrie.

Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA), care reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial, a anunțat că dezvoltă o aplicație mobilă care le va permite călătorilor să demonstreze că nu sunt infectați cu noul coronavirus, scrie Digi24. Programul-pilot va începe din acest an, iar aplicația va fi lansată pe magazinul Apple în primul trimestru al anului viitor și, începând cu aprilie 2021, și pe Android.

Paşaportul va include date despre teste şi vaccin

”Pașaportul Covid” anunțat de IATA sub forma aplicației mobile va include rezultate ale testelor și dovada vaccinării, alături de regulile naționale de călătorie, potrivit anunțului IATA, citat de Bloomberg. Aplicația va avea și o copie electronică a pașaportului, pentru ca pasagerii zborurilor să își poată dovedi identitatea.

Provocările aplicațiilor anti-Covid Apariția vaccinurilor anti-Covid este văzută de industria aeriană drept o posibilitate de relansare a afacerilor. Primele vaccinuri se așteaptă să fie autorizate în SUA și UE în luna decembrie sau, cel mai târziu, la începutul anului viitor.

Ideea „pașaportului Covid” este bună în sine, însă ea aduce provocări de altă natură, a subliniat Cezar Osiceanu, pilot de linie cu o experiență de zbor de 40 de ani. „Ideea vine pe fondul unei necesități de verificare rapidă a pasagerului. Doar că avem, de asemenea, alte trei probleme. Cine face acest sistem? Cine îl coordonează? Cum va fi el valabil pentru a fi înscrise datele respective, pentru că avem și GDPR. Nu știu dacă v-ar conveni să se afle despre dumneavoastră că ați fost vaccinat sau bolnav”, a spus pilotul.

44 de cazuri de infecţie din 1,2 miliarde de pasageri

Potrivit acestuia, până acum s-au înregistrat doar 44 de cazuri de persoane pozitive din 1,2 miliarde de pasageri. Acest lucru înseamnă că unul din 27 de milioane de pasageri s-a infectat în avion. Însă, deși riscul este foarte mic, industria transportului aerian este la pământ, doar 10% din zboruri mai fiind operabile, așa că se caută soluții, iar una este „pașaportul Covid”.

„Noi putem spune ca și companie că nu permitem zborul dacă nu v-ați vaccinat. Pasagerul poate să spună: m-am vaccinat, dar cu vaccin rusesc. Anglia poate să spună că nu primește cu vaccin rusesc”, a exemplificat pilotul altă problemă care ar putea apărea. Pierderile companiilor aeriene în 2020 și 2021 sunt estimate la 157 de miliarde de dolari.

IATA insistă şi face apel către guverne să înlocuiască măsurile de carantină cu programe generalizate de testare.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA