Sari la conținut

Încercau să scoată din țară mai mulți sirieni cu direcția Austria, doi români cercetați pentru trafic de migranți

03/05/2020 09:05 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:03

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timișoara – Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiș împreună cu polițiști de la I.P.J. Timiș au desfășurat o acțiune în urma căreia au depistat doi cetățeni români care transportau într-un autovehicul, spre graniță cu Ungaria, zece sirieni care intenționau să ajungă ilegal în vestul Europei. Cei doi români sunt reținuți pentru 24 de ore și sunt cercetați pentru trafic de migranți.

În data de 30.04.2020, în jurul orei 21.30, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timișoara s-a derulat o acțiune privind combaterea traficului de migranți în cooperare cu I.P.J. Timiș, Biroul Rutier, ocazie cu care a fost organizat în zona de competență un filtru pe autostrada A1. Astfel, polițiștii de frontieră împreună cu polițistii de la rutieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea unei autoutilitară, care se deplasa spre municipiul Arad și despre care existau suspiciuni că transportă migranți din  municipiul Timișoara către frontiera cu Ungaria.

În urma acțiunii, mijlocul de transport a fost oprit, iar în interiorul compartimentului marfă au fost descoperite ascunse zece persoane, toți bărbați. Autoutilitara în cauză era condusă de un cetățean român,  în vârstă de 22 ani, însoțit fiind de un conațional, în vârstă de 18 ani, ambii cu domiciliul în județul Timiș.

Toate persoanele în cauză și mijlocul de transport au fost conduse la sediul I.T.P.F. Timișoara pentru continuarea cercetărilor.

În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele ascunse sunt  cetățeni din Siria și au vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani, care au declarat că doreau să ajungă în Austria. Cei doi români au mai declarat că au preluat cetățenii străini din Timișoara și urmau să-i transporte într-o parcare de TIR de pe autostrada A1, pentru care urmau să primească suma  1.000 lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au extins verificările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii „trecerea ilegală a frontierei de stat”, pentru cetățenii sirieni și infracțiunea de trafic de migranți pentru cei doi români, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Față de cei doi cetățeni români s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar cetățenii sirieni au fost introduși într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA