Federația Română de Canotaj a informat că va fi prezentă cu 11 echipaje și 41 de sportivi la Campionatul Mondial de la Linz, Austria, care se va desfășura în perioada 25 august- 1 septembrie. Competiția reunește la start 1190 de sportivi din 90 de țări, iar rezultatele sunt decisive în calificarea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
“Pentru noi urmează ultima mare competiție din acest an, cea care va decide și calificările la Jocurile Olimpice. Suntem pentru prima dată după mulți ani când concurăm în foarte multe probe cu sportivi în bărci de sine statoare. Obiectivul Federației în acest an este calificarea a cât mai multe echipaje pentru Tokyo, iar pe cei care își doresc o medalie la Linz îi îndemn ca atunci când ajung în finală să dea totul pentru a-și îndeplini visul”, declară Elisabeta Lipă, Președinta Federației Romane de Canotaj.
“Pentru calificarea la Jocurile Olimpice este necesară o clasare în primele 5 locuri la opt plus unu, în primele 8 locuri în probele de patru rame și patru vâsle, în primele 11 la probele de dublu vâsle și dublu rame, primele 7 locuri în probele de dublu categorie ușoară și în primele 9 la probele de simplu. Avem multe echipaje care au avut rezultate foarte bune în acest an, atât la Europene cât și la etapa de Cupă Mondială de la Rotterdam. Scopul principal al Federației este calificarea la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 a cât mai multe echipaje și pot să vă spun că avem o echipă valoroasă și bine pregătită pentru această competiție”. a spus Dorin Alupei, antrenor federal.
La feminin dublu vâsle categorie ușoară (LW2x), România va fi reprezentată de Ionela-Livia Cozmiuc și Gianina-Elena Beleagă, campioanele mondiale en-titre.
La categoria masculin simplu vâsle, țara noastră va fi reprezentată de Mihai Chiruță. La masculin dublu rame (M2-) participă Marius-Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă, vice-campionii din 2018, iar la feminin dublu rame (W2-) echipajul este format din Cristina-Georgiana Popescu și Amalia Bereș.
În proba de dublu vâsle, la masculin (M2x) din partea României participă Ioan Prundeanu și Marian-Florian Enache, iar la feminin (W2x) Nicoleta Ancuța Bodnar și Simona Geanina Radiș.
La masculin patru rame (M4-) echipajul este format din Mihăiță Vasile Țigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ștefan Constantin Berariu și Cosmin Pascari, iar echipajul feminin de patru rame (W4-) este format din Viviana Iuliana Bejinariu, Ioana Vrînceanu, Mădălina Bereș și Denisa Tilvescu.
La feminin patru vâsle (W4x) echipajul este format din Larisa Elena Roșu, Elena Logofătu, Nicoleta Pașcanu și Tabita Maftei.
În proba de 8 plus cârmaci echipajul masculin (M8+) este format din Alexandru Matinca, Adrian Damii, Alexandru Chioșeaua, Constantin Adam, Cristi-Ilie Pîrghie, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragoș Aicoboae, Alexandru-Cosmin Macovei și Adrian Munteanu.
În proba feminină de 8 plus cârmaci concurează Mădălina Cașu, Roxana Parașcanu, Adriana Ailincăi, Maria Tivodariu, Beatrice-Mădălina Parfenie, Iuliana Popa, Maria-Magdalena Rusu, Roxana-Iuliana Anghel și Daniela Druncea.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA