Sari la conținut

În timp ce nouă ţări europene au suspendat administrarea serului AstraZeneca, un nou vaccin anti-Covid a fost aprobat în UE

11/03/2021 16:59

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat, joi, că a aprobat folosirea vaccinul anti-COVID dezvoltat de Johnson & Johnson în Uniunea Europeană. Acesta este cel de-al patrulea ser care va fi distribuit și folosit în țările europene, după cele de la Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca, potrivit Deutsche Welle.

Vaccinul dezvoltat de compania americană Johnson & Johnson are o eficiență de 66% în prevenirea COVID, rezultat obținut în urma unui studiu clinic global derulat pe trei continente și testat pe diferite variante ale virusului și este 85% eficient în prevenirea cazurilor severe de COVID și a spitalizării. Spre deosebire de vaccinurile de la Pfizer/ BioNtech, Moderna și AstraZeneca care au fost deja autorizate, serul produs de Johnson & Johnson, în parteneriat cu Janssen Pharmaceuticals, este administrat într-o singură doză și nu se congelează.

Vaccinul va fi administrat persoanelor de peste 18 ani. Comisia Europeană a rezervat, încă din luna august a anului trecut, 400 de milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson pentru statele membre.

Aprobarea vaccinului Johnson & Johnson vine pe fondul suspendării parțiale sau totale a imunizărilor cu AstraZeneca în nouă ţări europene. Danemarca a suspendat joi administrarea serului AstraZeneca, din cauza temerilor legate de formarea de cheaguri de sânge la persoane vaccinate. Norvegia și Islanda au urmat în aceeași zi exemplul. La fel și Italia, care a suspendat vaccinarea cu un anume lot de vaccinuri AstraZeneca. O decizie asemănătoare fusese luată duminică de Austria, care a vizat un alt lot de vaccinuri, decizie urmată apoi și de Estonia, Lituania, Letonia şi Luxemburg.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA