Sari la conținut

În timp ce mama era în Austria, fostul soț şi-a bătut copilul minor, provocându-i răni grave

13/11/2019 09:32 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:06

Un medic chirurg din Timişoara, care şi-a bătut copilul minor, provocându-i răni grave, a fost reţinut, în noaptea de marţi spre miercuri. Minorul locuieşte cu tatăl, care a câştigat la divorţ custodia copilului, mama fiind plecată la muncă în Austria.

Surse judiciare au declarat că „bărbatul a fost cercetat iniţial pentru rele tratamente aplicate minorului, încadrarea juridică fiind schimbată în lovire şi alte violenţe„.

Minorul locuieşte cu tatăl, care a câştigat la divorţ custodia copilului, mama fiind plecată la muncă în Austria. Aceasta a primit de la băiat mesaje disperate prin care o anunţa despre cele întâmplate, cerându-i ajutorul, iar aceasta a revenit de urgenţă în ţară şi a anunţat autorităţile care au intervenit imediat, conform surselor judiciare.

Bărbatul va fi prezentat miercuri magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.