În Austria și Ungaria doar cu pașaport biometric. Vameșii unguri i-au anunțat, miercuri, pe cei români că doar cetățenii ucraineni care au pașaport biometric mai pot intra în Ungaria. Aceeași regulă s-ar aplica și la intrarea în Austria, potrivit surselor G4Media.ro.
Autoritățile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratele Teritoriale ale Poliției de Frontieră Oradea și Sighetu-Marmației că măsura a început cu data de 02.03.2022, ora 15.45 (ora RO).
La frontieră, intrarea pe teritoriul Ungariei este permisă numai cetățenilor statelor terțe, care îndeplinesc condițiile de intrare în spațiul Schengen. Inclusiv cetățenilor ucraineni sau a altor persoane care vin din Ucraina.
În Austria și Ungaria doar cu pașaport biometric
Astfel, se anulează o dispoziție anterioară privind permiterea intrării în Ungaria a cetățenilor statelor terțe care vin din Ucraina. În contextul situației din aceasta țară, erau acceptate orice fel de documente. Doar pentru a se putea stabili identitatea, anunță Poliția de Frontieră într-un comunicat de presă.
În prezent, în punctele de trecere a frontierei de la granița cu Ungaria se înregistrează un timp de așteptare ridicat. Totul ca urmare a faptului că un număr foarte mare de autoturisme, persoane și automarfare se prezintă pentru efectuarea controlului de frontieră la ieşirea din România.
Poliția de Frontieră precizează că formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină. Suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. Au fost contactate autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.
Poliţia de Frontieră Română a suplimentat personalul planificat la verificarea documentelor de călătorie. Totodată, a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ.
În primele zile de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, în Ungaria au putut intra, la fel ca în România, atât cetățenii care au pașaport, dar și cei cu buletin sau chiar fără acte. Însă miercuri a revenit asupra acestei decizii.