Sari la conținut

Poți împrumuta bani de la bănci din România chiar dacă locuiești în străinătate, iată condițiile

06/12/2023 19:13 - ACTUALIZAT 13/12/2023 20:34

Puteți face un împrumut la unele bănci din România, pe baza veniturilor obținute în Austria sau în străinătate. Acestea acordă românilor care muncesc în străinătate credite garantate cu ipotecă. Una dintre condițiile principale este ca vechimea în muncă să fie de minim 1 an.
>>> Citiți și: Cardul European de Sănătate: cum se obține, când și unde poate fi folosit

Împrumut la unele bănci din România, cu domiciliul în străinătate

La Banca transilvania sau CEC Bank se pot obține credite de nevoi personale sau credite ipotecare pe baza veniturilor din străinătate, însă, trebuie să îndeplinești mai multe condiții și să prezinți documente care demonstrează realizarea veniturilor, scrie CEC Bank.

Condiții pentru contractarea de credite pe baza veniturilor din străinătate:

Documente doveditoare ale veniturilor necesare pentru aprobarea creditului

  • adeverință de salariu sau un document emis de angajator care să cuprindă cel puțin informațiile înscrise pe formularul CEC Bank referitoare la datele de identificare ale angajatorului și angajatului și la veniturile realizate. Documentul trebuie prezentat în original și cu traducere legalizată.
  • contractul/contractele de muncă și după caz actele adiționale aferente acestora, traduse și legalizate conform celor de mai sus. Din documentele prezentate trebuie să rezulte că persoanele în cauză au o vechime în muncă de cel puțin 12 luni și o vechime la locul de muncă actual de cel puțin 3 luni, fiind acceptate și situațiile în care în ultimele 12 luni există întreruperi de cel mult trei luni (cumulat)
  • dovada privind luarea în evidență de către autoritatea fiscală a țării în care sunt realizate veniturile, legalizată și tradusă conform celor de mai sus
  • copia pașaportului, certificată la ghișeul unității CEC Bank de către lucrătorul bancar sau legalizată conform celor de mai sus, în cazul în care veniturile sunt realizate într-o țară din afara Uniunii Europene
  • o declarație pe proprie răspundere, din care să rezulte adresa de corespondență. (adresa completă a locației și numărul de telefon sau adresa de e-mail) la care pot fi contactate în România sau în țară în care sunt realizate veniturile

Sunt acceptate traducerile legalizate la Consulatul Român/misiunea diplomatică a României. Sau la un notar public din România/un notar public din țara în care sunt realizate veniturile. În acest caz este necesară și apostila/supralegalizarea, după caz, pe toate documentele cu parafa originală de legalizare.
>>> Citiți și: Billa, Ikea, MediaMarkt, XXL Lutz & Co: Ce magazine sunt deschise de sărbătorile legale