Sari la conținut

Imagini teribile făcute publice de fostul ambasador al Ucrainei în Austria: o femeie și-a recunoscut fiul mort

13/04/2022 08:16 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:15

Imagini teribile făcute publice de fostul ambasador al Ucrainei în Austria: o femeie și-a recunoscut fiul mort.

Imagini de o duritate extremă au fost făcute publice de fostul ambasador al Ucrainei în Austria, Olexander Șerba, fiind preluate de presa din întrega lume.

Filmarea a fost făcută în satul Buzova, lângă Kiev, în momentul în care o mamă recunoaște pantofii fiului ei, care era dispărut de o lună, răpit de ruși.

Moscova amenință Viena! ”Acțiunile iresponsabile ale autorităților austriece nu vor rămâne fără consecințe”

Imagini teribile făcute publice de fostul ambasador al Ucrainei în Austria

Buzova, un sătuc din nordul capitalei Ucrainei, a fost ocupat de soldații ruși la începutul lunii martie și eliberat după o lună de trupele ucrainene. După masacrul de la Bucha, care e în apropiere, la Buzova s-a găsit de asemenea o groapă comună cu zeci de civili omoâți de ruși și aruncați acolo.

Imaginile filmate acolo au fost postate de Șerba pe contul lui de Twitter pe 11 aprilie și surprind momentul când o mamă din sat care ajuta la căutările din zonele bombardate de ruși, realizează că trupul fără viață găsit într-o canalizare e al fiului ei, scrie Libertatea.

„Sunt pantofii lui!”, a urlat femeia, disperată, când a recunoscut încălțările filui ei în canalizarea în care a fost descoperit cadavrul. Oamenii din jur încercau să o îndepărteze de acel loc, dar ea striga: „Lăsați-mă să-l văd!”.

Fiul femeii dispăruse alături de un alt bărbat pe 6 martie și ea a sperat că a fost doar răpit de militarii ruși care ocupaseră localitatea. L-a căutat timp de o lună și a descoperit că tânărul fusese ucis și aruncat într-o groapă de canalizare.

Etichete: