Două persoane sunt cercetate de către polițiștii din Botoșani după ce au furat cardul bancar al unui bărbat, coleg de muncă în Austria, iar când au revenit în țară au mers la un ATM și au scos de pe cardul respectiv 900 de euro.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Politie al Județului Botoșani, pe data de 7 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară emise de Tribunalul Botoșani, la locuințele a două persoane din comuna Stauceni, județul Botoșani.
„Persoanele în cauza, un bărbat de 40 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și violarea secretului corespondentei și o femeie de 38 de ani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunilor de accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos ar fi sustras, în luna decembrie a anului trecut, din cutia poștală, cardul bancar aparținând unui bărbat împreună cu care se aflau la muncă în Austria, iar în momentul în care au revenit în Romania au folosit cardul la un ATM de pe raza municipiului Botoșani, operațiune în urma căreia au sustras în mod fraudulos suma de 903 euro”, a transmis IPJ Botoșani.
Sursa citată menționează că în urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace materiale de probă.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a polițiștilor din cadrul Secției de Politie Rurala nr.1 Botoșani.