in

Graz, soprana Aurelia Florian a câștigat premiul pentru „Cea mai bună interpretare”, oferit de către Teatrele de Operă din Austria

Soprana Aurelia Florian a câștigat, la sfârșitul săptămânii trecute, premiul pentru „Cea mai bună interpretare”, oferit de către Teatrele de Operă din Austria. Solista brașoveană a interpretat rolul Roxana, din opera în trei acte „Regele Roger” de Karol Szymanowski, în stagiunea 2018 – 2019, pe scena Operei din Graz.

Premiul teatrului de muzică austriac a fost lansat în 2012 de Karl-Michael Ebner. Această distincție onorează realizările deosebite în casele de operă și teatru din Austria și tot ceea ce înseamnă peisajul muzical austriac. În acest scop, montările sezonului precedent sunt prezentate pe etape și evaluate de un cunoscut juriu format din reprezentanți ai mass-media (în special critici). Ei pot nominaliza, de asemenea, producții din teatre, precum și festivaluri și artiști. Acest lucru extinde gama de nominalizări și reflectă activitatea culturală diversă a teatrelor din Austria.

„Rolul pe care l-am interpretat, respectiv Roxana, în «Król Roger» de K. Szymanowski, a fost o adevărată provocare pentru mine în stagiunea 2018/2019 dar, în același timp, acest premiu care mă bucură și mă onorează, nu poate decât să-mi dea o satisfacție enormă personală, o confirmare a faptului că pregătirea, studiul, talentul și arta mea au fost răsplătite cu una dintre cele mai importante distincții la nivel internațional”, afirmă soprana Aurelia Florian, solistă a Operei Brașov, citată de romania-muzical.ro.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Austria, român arestat la un control de rutină pe autostradă, pe numele lui exista un mandat european de arestare

COVID-Art: Cinci artiști din Austria, autoizolați 14 zile în camere de sticlă