Sari la conținut

Doriți să vă reîntoarceți în România? Iată ”Ghidul de reîntoarece în ţară” pentru românii plecaţi în străinătate

15/09/2022 12:17

Doriți să vă reîntoarceți în România? Iată ”Ghidul de reîntoarece în ţară” pentru românii plecaţi în străinătate.

Deputatul PNL Valentin Făgărăşian, deputat ales în circumscriptia electorală pentru diaspora, anunţă lansarea ”Ghidului de reîntoarece în ţară” pentru românii plecaţi în străinătate, un instrument deosebit de util pentru relaţia cu autorităţile statului român. anunță site-ul Camerei Deputaților.

Descarcă ghidul de aici: GHID

Ghidul de reîntoarece în ţară

”O mare parte din românii din diaspora trăiesc printre străini, dar cu gândul că la un moment dat se vor întoarce acasă. Poate când termină copiii şcoala, când termină de ridicat o casă sau chiar când se pensionează – întotdeauna există, acolo undeva în spatele grijilor zilnice, acea speranţă de a se întoarce la locul de care aparţin”, scrie deputatul Făgărășian în comunicat.

Însă, de multe ori, această reîntoarcere este amânată de sentimentul de inadecvare la mediul românesc părăsit acum mulţi ani, de acea teamă de incertitudine”, mai precizează el.

„Ce voi face odată întors acasă?” – aceasta este întrebarea cea mai frecventă care aduce cu sine îngrijorările procesului de a începe de la zero.Pentru cei care se simt pregătiţi să se întoarcă acasă, pentru cei care au nevoie de informaţii pentru a face un plan concret şi pentru toţi românii din diaspora care încă îşi caută curajul de a lăsa străinătatea în urmă, am pregătit un ghid care nu este doar util, ci şi un îndemn care dovedeşte că schimbarea este posibilă”, anunță deputatul de diaspora.

”În interiorul acestui ghid de reîntoarcere în ţară românii pot găsi informaţii despre cum poţi reînscrie copii la şcoală în România, despre actele necesare, locuri de muncă şi drepturi sociale şi despre soluţiile disponibile pentru toate problemele cu care s-ar putea confrunta la revenirea acasă.

Românii interesaţi de Ghid sunt invitaţi să acceseze următoarea pagină electronică – https://valentinfagarasian.com/ghid-reintoarcere/ ” .

surse: Camera Deputaților, site Valentin Făgărășian, ZiarulRomanesc.at