Sari la conținut

Un gheţar din landul austriac Tirol se topeşte într-un ritm fără precedent

03/09/2022 08:58 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:04
gheţar din landul austriac Tirol

Știri Austria. Un gheţar din landul austriac Tirol, monitorizat cu atenţie de către oamenii de ştiinţă de zeci de ani, se topeşte într-un ritm fără precedent de la debutul monitorizării sale, au raportat vineri cercetătorii.

Datele furnizate de Universitatea din Innsbruck arată că gheţarul a pierdut aproximativ 5% din volumul său total doar în acest an.

„Aceasta înseamnă aproximativ 20 de milioane de metri cubi de apă. Adică aproape cantitatea necesară aprovizionării cu apă potabilă a oraşului Innsbruck timp de 20 de luni”, a declarat Rainer Prinz de la proiectul Ice and Climate.

Se topeşte frontiera dintre Italia şi Elveţia din Alpi! Un refugiu construit de italieni migrează pe teritoriul Elveţiei

În timpul lunilor de iarnă, doar doi metri de zăpadă au căzut pe gheţar. În trecut, stratul de zăpadă avea de obicei în jur de trei metri adâncime.

În timpul verii, zona a înregistrat a doua cea mai ridicată temperatură de la începutul înregistrărilor.

Situat în valea Ötztal, gheţarul este monitorizat de peste un secol, înregistrări privind masa sa existând încă din 1952, ceea ce îl face unul dintre cei mai bine cercetaţi gheţari din Alpi.

Adio, motoarelor cu ardere internă din 2035! Ministra mediului din Austria: ”Yesss!!!”

„Acestea sunt semnale clare ale schimbărilor climatice cauzate de interferenţa umană”, este de părere Prinz. Cercetătorii preconizează că doar jumătate din gheţar va rămâne în 10-20 de ani.

Deocamdată, gheţarul acoperă încă o suprafaţă de circa şapte kilometri pătraţi, ceea ce îl face unul dintre cei mai mari din Tirol. În prezent Austria găzduieşte circa 900 de gheţari.

Sursa: dpa. Agerpres. ZiarulRomanesc.at