Germania va închide, cu mici excepţii, graniţele cu regiunea austriacă Tirol, dar și cu Republica Cehă, unde se înregistrează rate ridicate de infectare cu variantele considerate extrem de contagioase ale noului coronavirus, a anunţat joi ministrul de interne german Horst Seehofer, transmite AFP.
„S-a convenit acest lucru cu cancelarul (Angela Merkel) şi vicecancelarul (Olaf Scholz)”, a indicat Seehofer citat în Süddeutsche Zeitung. El a precizat că măsura urmează să intre în vigoare duminică seara şi excepţiile sunt încă în discuţie.
El a menţionat că Tirolul şi regiunile cehe de la graniţa cu Germania au fost incluse în lista teritoriilor foarte afectate de mutaţiile virusului, listă ce cuprinde deja mai multe ţări, ca Marea Britanie, Africa de Sud, Brazilia sau Portugalia, pentru care Germania a interzis deja majoritatea deplasărilor, la sfârşitul lunii trecute.
Restricţiile nu-i vizează şi pe germanii care locuiesc în respectivele ţări, pe cetăţenii acestora care locuiesc în Germania, pe pasagerii aflaţi în tranzit sau circulaţia mărfurilor.
Excepţiile ce urmează să fie definite cu Austria şi Cehia vor urmări în special menţinerea schimburilor economice strânse cu aceste ţări.
Joi, guvernul ceh a anunţat că a decis izolarea a trei districte, două dintre ele fiind la graniţa cu Germania, din cauza prevalenţei variantei britanice de coronavirus. Locuitorii acestora nu mai pot ieşi şi nimeni nu mai poate intra în regiunile carantinate.
Unul din landurile germane învecinate cu Cehia este Saxonia, iar lucrătorii transfrontalieri cehi din domeniul sănătăţii, consideraţi esenţiali pentru land, vor fi autorizaţi în continuare să vină în Germania.
Principalul focar european de coronavirus în varianta sud-africană este considerat însă Tirolul, care a fost carantinat de miercuri de guvernul de la Viena.
„Nu vrem să experimentăm un al doilea Ischgl”, a subliniat joi şeful guvernului din landul german învecinat Bavaria, Markus Soeder, făcând referire la staţiunea de schi din Austria considerată un focar-cheie al răspândirii noului coronavirus în Europa, acum un an.
Tirolul este privit cu suspiciune ca urmare a afluxului de schiori din străinătate pe pârtiile sale, care au rămas deschise, în pofida izolării, deşi teoretic rezervate localnicilor.
Luni în Austria s-au redeschis magazinele, muzeele şi şcolile, după câteva săptămâni de restricţii, deşi numărul contaminărilor zilnice raportate rămâne ridicat – circa o mie.
În ce o priveşte, Germania a decis prelungirea măsurilor de lockdown parţial până pe 7 martie, doar şcolile urmând să fie redeschise mai devreme în mai multe regiuni, probabil pe 22 februarie.