Sari la conținut

Visezi să te muți la Viena? De ce găsirea unei chirii a devenit o misiune aproape imposibilă

Etichete:
10/07/2025 18:56

Găsirea unei chirii la Viena. Capitala Austriei se apropie tot mai mult de o criză locativă. Potrivit celor mai recente date publicate de compania de consultanță imobiliară EHL, în prima jumătate a anului 2025 au fost finalizate puțin peste 10.000 de locuințe în capitala Austriei. Prin comparație, în aceeași perioadă din 2024 au fost construite peste 12.000, iar în 2023 chiar peste 14.000 de unități. Tendința este clară: ritmul noilor construcții scade periculos, în special în segmentul de locuințe de închiriat.

Găsirea unei chirii la Viena, misiune imposibilă

În loc să construiască pentru închiriere, dezvoltatorii par să prefere vânzările individuale, ceea ce reduce oferta de apartamente disponibile pe piața de închiriere. EHL avertizează că lipsa stimulentelor și intervențiile politice, precum plafonarea chiriilor, îi determină pe proprietari să evite închirierea și să se orienteze spre vânzare, scrie vienna.at.

Zonele cele mai active în construcții rămân districtele din nordul Vienei (Floridsdorf – 21 și Donaustadt – 22), dar și Favoriten (10) și Liesing (23). În cartierele istorice sau centrale, terenurile disponibile și spațiile nefolosite sunt aproape inexistente, ceea ce face imposibilă creșterea ofertei în aceste zone râvnite.
>>> Citiți și: Atac șocant în Viena, femeie înjunghiată de 16 ori în biroul unei firme de avocatură

Cererea, în schimb, continuă să crească. Numărul solicitărilor pentru închiriere per apartament este în creștere constantă, iar rata de neocupare este foarte scăzută. În paralel, și piața de vânzări se animă – mulți cumpărători se grăbesc să ia decizii, temându-se că prețurile vor continua să urce.

Previziunile pentru 2025 arată o creștere medie de 2,4% a prețurilor apartamentelor și un salt de 7,3% al chiriilor. EHL avertizează că, dacă nivelul construcțiilor noi rămâne sub cerere, presiunea pe piață va continua să crească și în anii următori, accentuând penuria locuințelor și dificultățile pentru locuitorii capitalei.
>>> Citiți și: Femeie cu coloana vertebrală distrusă, forțată să lucreze! Oficiul de Șomaj din Austria o trimite la muncă