Zeci de furturi de la bolnavi în spitalul AKH din Viena, trei infirmieri arestați. În câteva săptămâni, 33 de pacienți din Spitalul General din Viena au devenit victime ale hoților. Trei brancardieri au putut fi identificați ca hoți, prejudiciul se ridică la câteva mii de euro.
„Furturile au loc, dar nu atât de des, nu în fiecare zi”, a declarat marți, la Tribunalul Regional din Viena, un secretar de secție de la Spitalul General din Viena, citat de vienna.at.
Suspiciunea că „hoții” ar putea face rău în rândul personalului spitalului a fost confirmată după ce AKH a chemat poliția și banii au fost în mod deliberat plasați drept „momeală”.
Heute precizează că toți trei sunt de naționalitate sârbă.
Austria, copil de doi ani cade de la fereastră, scapă ca prin minune
Furturi de la bolnavi în spitalul AKH
În final, au fost prinși trei infirmieri, care acum au fost condamnați la pedepse cu închisoare cu suspendare parțială.
Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 24 de ani, și-au mărturisit faptele. Unul dintre ei furase de la 33 de pacienți în câteva săptămâni, unul dintre cei doi coinculpați făcându-se ca supraveghetor și asigurându-se că nimeni nu-l deranja pe hoț când acționa.
Tânărul de 23 de ani profita de ocazie când cei internați ieșeau pentru scurt timp din cameră, sau pur și simplul le fura din genți când nu erau atenți. A furat în total în jur de 7.000 de euro, în timp ce cei doi complici ai săi au primit 1.900, respectiv 3.700 de euro.
„Aceștia erau toți bătrâni care aveau nevoie de îngrijire. Au furat de la cei mai neputincioși dintre cei neputincioși”, a spus judecătorul Martina Krainz în verdict. ”Cei trei făptași au exploatat neputința victimelor, care cu greu au avut ocazia să se protejeze în spital”.
Hotărârile nu sunt definitive
Autorul principal a fost condamnat la 17 luni de închisoare, dintre care cinci necondiționate. Cei care nu au avut nicio condamnare anterioară au primit 15 sau 12 luni, dintre care patru luni au fost necondiționate. Hotărârile nu sunt definitive.
Cei trei bărbați care au fost luați în arest în decembrie și-au acceptat sentințele. Deocamdată, procurorul nu a oferit nicio explicație.