Un bărbat în vârstă de 55 de ani, cu domiciliul în municipiul Blaj, a fost condamnat în Austria la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni de închisoare pentru sărvârşirea infracţiunii de tăinuire.
Ţ. Constantin a fost arestat preventiv în baza unui mandat european şi trimis în Austria în luna august 2020.
Hotărârea definitivă a instanţei austriece a fost pronunţată în februarie 2021, iar în luna august instanţa austriacă a cerut autorităţilor române ca bărbatul să fie adus în România pentru executare pedepsei, potrivit Adevărul.
Klagenfurt, hoț român prins în flagrant de detectivul unui magazin, venise a treia oară la furat
Bărbatul a fost acuzat că a participat la un furt uriaş de telefoane mobile, în decembrie 2019, gruparea din care făcea parte sustrăgând într-o singură zi 4.500 de telefoane în valoare de peste trei milioane de euro dintr-un depozit al companiei Telekom Austria.
În faţa judecătorilor români, bărbatul a declarat că în noaptea de 8 decembrie 2019 nu se afla în Austria.
Feldkirch, român judecat pentru un furt de biciclete de 83.000 de euro. „Le-am cumpărat”
Pe parcursul judecăţii s-a constatat că acesta a avut un rol mai puţin important, fiind acuzat că a ascuns şi înlesnit valorificarea unora dintre telefoanele furate de către gruparea de infractori români.
”(…) Din cazierul judiciar rezultă că persoana transferabilă nu a fost condamnată definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României.
Furt de milioane lângă Viena, 4 români arestați, momentan nu există nicio urmă a bunurilor
Totodată, nu sunt date că persoana transferabilă ar face parte dintre beneficiarii dispoziţiilor art. 13 Cod penal, referitor la imunitatea de jurisdicţie.
Instanţa constată că persoana condamnată nu se află în situaţiile potrivit cărora, conform legii române, nu răspunde penal, iar sancţiunea aplicată nu constă într-o măsură de asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, nu prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate.
De asemenea, instanţa constată că persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată în procesul în urma căruia a fost pronunţată sentinţa a cărei recunoaştere şi executare se solicită”, se precizează în hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia din 12 august 2021, prin care s-a aprobat executarea pedepsei într-un penitenciar din România.
Bărbatul are la activ alte fapte, fiind condamnat în anul 1998 la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare pentru infracţiunile de viol calificat săvârşit împreună cu un minor şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în anul 2016 la pedeapsa amenzii pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, precum şi la pedepse cu închisoarea şi amenda în perioada 2005-2017 pentru infracţiuni de intrare şi şedere ilegală după expulzare, tăinuire de bunuri furate, furt, etc., săvârşite pe teritoriul Germaniei, Austriei, Sloveniei, Danemarcei şi Finlandei.