Sari la conținut

România, firmele care nu verifică certificatul verde vor risca amendarea cu până la 10.000 lei, lege adoptată de Senat

24/09/2021 10:15

Afacerile în cazul cărora accesul clienților se face în baza certificatului digital verde privind COVID-19 vor risca amendarea cu până la 10.000 de lei în situația în care nu se ocupă efectiv de verificări, reiese dintr-un proiect de lege adoptat miercuri de Senat.

Mai precis, proiectul va modifica Legea 55/2020 pentru a stabili că este contravenție „nerespectarea de către persoanele juridice a măsurilor stabilite (…) cu privire la verificarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19”. Asta în condițiile în care actualmente nu există o amendă specială pentru firmele careomit verificarea certificatului verde.

Austria, controale masive pentru verificarea GreenPass: ”Veți fi arestați dacă produceți, distribuiți și utilizați documente false”

Amenda ce va putea fi aplicată, în acest caz, va fi cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei. Sancțiunea va putea fi constatată și aplicată de către personalul de control al Departamentului pentru Situații de Urgență (plus subofițerii și ofițerii de pompieri și protecție civilă), agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, dar și de către polițiștii locali.

Conform unor modificări legislative recente, certificatul verde poate fi folosit inclusiv la nivel național, în principal pentru accesul la anumite activități economice (restaurante, baruri, săli obișnuite de jocuri, săli de jocuri de noroc, concerte, cinematografe etc.) din localitățile în care incidența depășește 3 la mia de locuitori și este până-n 6 la mie.

De asemenea, certificatul verde este necesar și dacă incidența este de până la 3 la mie, dacă activitățile economice se pot desfășura exclusiv cu persoane vaccinate, testate sau vindecare (baruri, cluburi, discoteci, săli obișnuite de jocuri, competiții sportive, de exemplu).

Validitatea certificatelor verzi poate fi verificată de firme cu aplicația Check DCC, ce este disponibilă în Google Play pentru dispozitive cu sistem de operare Android.

un articol avocatnet.ro