Sari la conținut

Fără carantină dacă te-ai vaccinat! Mai multe state îşi deschid graniţele pentru persoanele care au primit ambele doze de vaccin

17/02/2021 13:10

În timp ce tot mai multe ţări europene îşi închid graniţele de teama noilor tulpini COVID, altele au relaxat sau urmează să relaxeze condițiile de intrare pe teritoriul lor pentru persoanele vaccinate împotriva noului coronavirus cu ambele doze, scrie CNN. Între cele șapte se află și România. Amintim că că principalele vaccinuri anti-Covid sunt eficiente în proporție de aproximativ 95%, ceea ce înseamnă că persoanele vaccinate se pot infecta și pot răspândi virusul la alții.

România

Din 18 ianuarie, conform hotărârii CNSU, turiștii care sosesc în România și dovedesc au primit ambele doze de vaccin anti-COVID, nu mai intră în carantină, chiar dacă vin din „zona galbenă”. A doua doză trebuie să fi fost administrată cu cel puțin 10 zile înainte de sosirea în țara noastră. Pentru persoanele nevaccinate și cele care nu intră la excepții din alte motive (sunt copii, tranzitează țara etc.) se cere, de luna aceasta, test PCR negativ și carantină.

Cipru

Cipru a anunțat încă din decembrie că le va permite călătorilor care au primit ambele doze de vaccin anti-COVID să intre pe teritoriul său fără a fi nevoiți să stea în carantină. În plus, cei care dovedesc că au făcut și prima doză, și rapelul nu ar trebui să prezinte la sosire un test PCR cu rezultat negativ. Noile reguli ar trebui să intre în vigoare la 1 martie, însă nu au fost confirmate încă oficial. Se așteaptă un comunicat în acest sens. În prezent, Cipru cere test PCR cu rezultat negativ efectuat în termen de 72 de ore înainte de călătorie + carantină la sosire.

Estonia

Estonia a renunțat la măsura de carantină impusă persoanelor care vin din UE și dovedesc că s-au vindecat de COVID-19 în ultimele șase luni. De asemenea, îi primește pe cei care s-au imunizat cu seruri de la nouă furnizori din întreaga lume, printre care Moderna, Pfizer/BioNTech sau Oxford-AstraZeneca, care sunt aprobate de Uniunea Europeană.

În Estonia se intră cu certificat de vaccinare, însă pentru ca acesta să fie recunoscut, trebuie tradus în estonă, rusă sau engleză. Turiștii care anterior au avut COVID-19 vor trebui să prezinte un certificat medical, precum și un test PCR efectuat recent, care să indice că nu mai sunt infectați. Pentru cei nevaccinați și/sau care nu au trecut prin boală, se impune o carantină de 10 zile – o regulă de la care sunt exceptați însă călătorii din țările europene considerate cu risc scăzut, cum ar fi Bulgaria, Islanda și Norvegia.

Georgia

Georgia, aflată la intersecția dintre Asia și Europa, a ales, de asemenea, să ridice restricțiile pentru cei care au primit ambele doze de vaccin anti-COVID. Recent, Ministerul Afacerilor Externe pentru Georgia a anunțat că tuturor turiștilor cărora li s-au administrat ambele doze din orice ser COVID-19 li se permite să intre în țară fără a prezenta un test PCR cu rezultat negativ.

Călătorii nevaccinați trebuie să prezinte însă un test PCR cu rezultat negativ efectuat în termen de 72 de ore înainte de călătorie și, de asemenea, trebuie să facă un al doilea test „pe cheltuiala lor” în cea de-a treia zi de la intrarea pe teritoriul Georgiei. Cei care au călătorit în Regatul Unit în ultimele 14 zile trebuie să stea în carantină timp de 12 zile.

Islanda

De la 1 mai, persoanele imunizate cu ambele doze de vaccin anti-COVID din țările Uniunii Europene, precum și din Liechtenstein, Norvegia și Elveția nu vor sta în carantină atunci când ajung în Islanda și nici nu vor fi obligate să prezinte un test PCR negativ.

Vizitatorii care, prin intermediul unui act tradus în islandeză, daneză, norvegiană, suedeză sau engleză vor dovedi că au primit cele două doze ale unuia dintre cele trei vaccinuri principale anti-COVID, vor fi scutiți de restricții la frontieră. Cei care prezintă documente „nevalide” vor trebui „să se supună testelor duble cu carantină între ele”, potrivit Direcției Islandeze de sănătate.

Polonia

„Pe baza unui certificat care confirmă vaccinarea împotriva Covid-19”, călătorii din țările UE pot vizita Polonia fără a fi supuși unei carantine obligatorii de 10 zile, arată oficialii. Pe 28 decembrie 2020, această țară a ridicat restricțiile pentru cei care au fost imunizați cu ambele doze de vaccin anti-COVID. Cei care prezintă un test SARS-CoV-2 cu rezultat negativ la sosire sunt, de asemenea, scutiți de restricții, cu condiția să nu existe mai mult de 48 de ore între momentul în care primesc rezultatul testului și cel în care trec frontiera.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA