Sari la conținut

Facilităţi pentru persoanele vaccinate: „Pot exista probleme de încălcare a drepturilor omului”

06/05/2021 14:54

Măsurile și facilitățile pentru persoanele vaccinate ar putea încălca drepturile omului situându-se în zona discriminărilor, consideră președintele CNCD, Asztalos Csaba.

De aceea, acestea trebuie dezbătute în public și pregătite de experți în mai multe domenii, consideră el.

Asztalos Csaba, afirmă, la RFI, că ar putea să apară unele probleme de încălcare a drepturilor omului prin acordarea de facilităţi persoanelor vaccinate, a explicat Asztalos Csaba, la RFI, citat de news.ro.

„Pot să existe probleme de încălcare a drepturilor omului cu aceste măsuri. De aceea, ele trebuie dezbătute în public şi pregătite de experţi din toate zonele, inclusiv din zonele ce ţin de drepturile omului. În primul rând, orice restricţie impusă pe exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, potrivit Constituţiei, se realizează prin lege.

Anul trecut, Parlamentul a adoptat legea nr. 55, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei şi acolo avem reglementări în domeniul economic, reglementări care prevăd că există posibilitatea de limitare sau suspendare a activităţii unor instituţii sau operatori economici.

Întrebarea este dacă această lege conţine prevederi suficiente pentru a adopta astfel de măsuri. După care cu ce justificăm acest tratament diferenţiat? În zona HORECA vorbesc acum. Dacă cei vaccinaţi sunt într-o situaţie diferită faţă de cei nevaccinaţi din perspectiva infectării, din perspectiva contagiunii lor, dacă sunt contagioşi sau nu în momentul în care se infectează şi la aceste întrebări trebuie să dea răspuns experţii.

În măsura în care sunt în situaţie diferită, atunci nu este o formă de discriminare acest tratament diferenţiat”, a declarat Asztalos Csaba.

Acesta crede că “vor exista procese, instanţa de judecată va decide dacă suntem în cazuri de discriminare sau nu”.

„Un tratament diferenţiat între vaccinat şi nevaccinat nu poate fi calificat din start ca fiind discriminatoriu”, a mai precizat preşedintele CNCD.

Aplicaţie pentru vaccinaţi

Premierul Cîţu a anunțat, joi, că Guvernul ia în calcul realizarea unei aplicații în care se poate afla dacă o persoană este sau nu vaccinată. Pe baza acestei verificări, clienții imunizați care merg la restaurante și la hoteluri ar putea scăpa de restricții.

În conferința de presă care a avut loc, joi, la Constanța premierul a vorbit despre anumite privilegii de care este posibil să se bucure turiștii vaccinați în destinațiile de vacanță din țară. El a fost întrebat cum vor ști restaurantele care dintre clienți sunt vaccinați pentru a putea deschide la capacitatea de 100%.

„Deocamdată este o propunere pe care o discutăm în Comitetul interministerial, vom avea soluţii de la INSP. S-ar putea să existe şi acele aplicaţii. Deocamdată astăzi ştim foarte bine, o luăm mai simplu, că se poate verifica dacă persoana este vaccinată în aplicaţia pe care o avem cu un simplu CNP. Deci, se poate verifica foarte uşor”, a declarat Florin Cîțu.