Cifre tot mai îngrijorătoare cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus în România. Numai în ultimele 24 de ore au fost depistate 9.714 de infectări – cu peste o mie mai mult față de ziua precedentă – din 37.685 de teste. Alte 121 de persoane au murit în acest interval, iar la ATI situația este gravă: sunt 1.014 pacienți, o nouă cifră record. Terapia Intensivă se apropie astfel de capacitatea maximă.
Până astăzi, 5 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 276.802 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 191.085 de pacienți au fost declarați vindecați.
În total, 7.540 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. Rata de infectare la nivelul municipiului Bucureşti este în acest moment fiind de 4.45 la mia de locuitori. La Alba, Bihor, Sibiu rata a depăşit 4 la mie, iar în Sălaj, Timiş şi Cluj rata este în continuare peste 5 la mia de locuitori.
Se pregătesc noi restricţii
Comitetul pentru Situații de Urgență se reunește joi, înaintea ședinței de guvern programată la ora 19:00, pentru a decide noi restricții și măsuri pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus.
Surse guvernamentale susțin că secretarul de stat Raed Arafat ia în calcul să propună Guvernului restricționarea deplasării populației pe perioada noapții. O altă măsură discutată de autorități este cea a obligativității purtării măștii de protecție pe tot teritoriul național, indiferent de rata de incidență.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA