Sari la conținut

Situația s-a deteriorat în Slovacia: soldații, trimiși în stradă pentru a controla haosul

04/04/2025 08:33 - ACTUALIZAT 06/04/2025 14:59
Europa în alertă febrei aftoase

Europa, în alertă din cauza febrei aftoase: Situația scapă de sub control în Slovacia, unde virusul febrei aftoase se răspândește alarmant în rândul animalelor. Premierul Robert Fico a convocat o ședință de guvern extraordinară și a anunțat măsuri drastice pentru a evita un dezastru agricol și economic. Soldați ar fi trimiși în stradă pentru a controla haosul. Ungaria a apelat deja la armată și încearcă să controleze focarele de febră aftoasă apărute în nord-vest, la graniţa cu Slovacia şi Austria. De mâine, Austria va închide mai multe puncte de trecere mai mici la frontiera cu Slovacia și Ungaria.

Europa, în alertă din cauza febrei aftoase: un virus cu potențial de criză majoră

Guvernul slovac a alocat 10 milioane de euro pentru achiziționarea de echipamente și aplicarea unor măsuri ferme, inclusiv uciderea preventivă a vitelor infectate sau suspecte. În plus, s-a propus mobilizarea militarilor în stradă, pentru a impune măsurile de siguranță, a controla granițele și a proteja clădirile unde sunt carantinate animalele.

Robert Fico a luat legătura cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, avertizând că focarele din Slovacia riscă să devină o criză agricolă la scară continentală. În paralel, specialiștii maghiari se declară șocați de amploarea epidemiei. Președintele Camerei Medicilor Veterinari din Ungaria, Gönczi Gábor, a comparat gravitatea situației cu apariția virusului Ebola într-un oraș mare din Europa. „Este una dintre cele mai periculoase boli virale care pot apărea în Europa. Ne-a lovit ca un trăsnet din senin”, a spus el pentru InfoRádió.
Citiți și ► Alertă sanitară, nou focar de boală la graniță! Austria închide mai multe puncte de trecere a frontierei

Măsuri radicale, reacții aprinse în social media

Pentru a proteja fermele și industria agricolă, autoritățile slovace au decis uciderea sistematică a animalelor din zonele afectate. Măsura a stârnit valuri de reacții emoționale și teorii ale conspirației pe rețelele sociale, unde circulă o avalanșă de informații eronate.

Ne numesc criminali fără suflet, dar noi aplicăm protocoale profesionale pentru a salva agricultura. E singura cale eficientă”, a declarat Gönczi, subliniind că metodele slovace sunt mai stricte decât cele din Ungaria, deși ambele țări urmează aceleași principii stabilite la nivelul Uniunii Europene. În Ungaria, guvernul desfășurat militari și a lansat măsuri de dezinfecție pentru a o ține sub control într-o zonă de frontieră cu Slovacia și Austria.

Austria închide mai multe puncte de frontieră

Austria a anunțat că va închide, începând de sâmbătă, 5 aprilie, două puncte de trecere mici la frontiera cu Slovacia și alte 21 la granița cu Ungaria, în cadrul măsurilor de prevenire a răspândirii febrei aftoase, a anunțat joi Ministerul de Interne, citat de Reuters.
Citiți și ► Contagierea se extinde, Austria închide punctele de trecere a frontierei: „Particulele se răspândesc până la 40 de kilometri”

Ministerul de Interne de la Viena a anunțat că Austria își va concentra resursele poliției la principalele puncte de trecere a frontierei pentru a preveni răspândirea bolii.„Pentru a asigura eficiența acestor controale, nu putem furniza detalii suplimentare privind programul, personalul sau metodele de verificare aplicate în diferitele locații”, a precizat ministerul austriac.
Citiți și ► Austria închide granițele: cum sunt afectați românii care merg în țară de Paște

Risc pentru toată Europa

Febra aftoasă este inclusă pe lista bolilor de risc major la nivelul UE, iar fiecare țară are un protocol de intervenție, completat de directive comune europene. Prioritatea este protejarea rapidă a efectivelor de animale și oprirea virusului la sursă. Febra aftoasă este extrem de contagioasă și se ia prin contact direct sau prin consumul de produse contaminate, precum laptele și carnea netratată.