
Un caz bizar de înșelăciune a avut loc în Tirol, Austria, unde doi tineri au reușit să păcălească o șoferiță sub pretextul că au nevoie urgentă de bani pentru a-și salva mama, care ar fi fost „pe moarte”. Incidentul s-a petrecut pe 12 septembrie, pe Pass-Thurn-Straße din Oberndorf, districtul Kitzbühel.

Potrivit relatărilor poliției, doi bărbați necunoscuți la acel moment au oprit o femeie de 26 de ani și i-au cerut „un mic ajutor financiar pentru mama lor aflată pe patul de moarte”. Tânăra, surprinsă și impresionată de poveste, a scos portofelul și le-a oferit peste 100 de euro.
Escrocii nu s-au oprit aici: au cerut și numărul de cont al femeii, promițând că vor restitui suma. „La returnarea promisă nu a mai venit nici până astăzi”, a transmis poliția, confirmând că victima nu și-a mai văzut banii.
CITIȚI ȘI ► Doi români au schimbat ruble fără valoare pe euro în Austria. Escrocheria „am rămas fără benzină” și-a schimbat valuta
Poliția din Tirol a identificat suspecții
După mai multe săptămâni de investigații, anchetatorii au reușit să îi identifice pe suspecți: doi cetățeni români în vârstă de 16 și 21 de ani. „În urma unor ample cercetări, doi români cu vârste între 16 și 21 de ani au fost identificați ca suspecți în acest caz”, a declarat poliția.
Deocamdată, cei doi nu au fost localizați, iar autoritățile au emis o alertă de căutare. Se bănuiește că aceștia ar putea face parte dintr-o rețea mai amplă de escroci, care folosesc povești dramatice pentru a impresiona victimele și a obține bani rapid.