Sari la conținut

Elveția elimină restricțiile pentru români, din acest an va fi liber pe piața muncii

10/01/2019 09:20

Românii pot lucra fără restricții în Elveția, începând din acest an. Restricțiile pe piața muncii pentru români și bulgari au fost ridicate complet în 2016, dar reintroduse, din cauza afluxului mare de lucrători din cele două țări pe piața muncii.

Aflat într-o vizită în România, la sfârșitul anului trecut, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, a afirmat că, după luna mai 2019, nu va mai exista nicio restricţie pe piaţa muncii din Elveţia pentru cetăţenii români.

„În momentul în care România s-a alăturat UE a integrat şi sistemul de liberă circulaţie a persoanelor şi Elveţia are de mult timp un acord privind libera circulaţie a persoanelor. În momentul aderării, a trebuit să luăm hotărârea de a lărgi această liberă circulaţie şi la cetăţenii români, lucru pe care l-am făcut, dar în ţara noastră era nevoie de un vot popular, pentru că suntem o democraţie directă şi iată că votul a fost pozitiv pentru a lărgi acest drept de liberă circulaţie între ţările noastre. În acest cadru şi în cadrul dezbaterilor care au avut loc, discuţia s-a purtat şi pe tema modului în care această liberă circulaţie avea să fie pusă în aplicare la modul practic, astfel încât tranziţia să se facă în modul cât mai lin posibil. Asta explică clauzele acelea care ne-au permis ca în primii ani să avem o selecţie asupra acestui proces, clauzele care au tradus în practică angajamentul nostru politic. (…) În luna mai a anului viitor, ajungem la finele acestui proces, dată de la care nu va mai exista nicio diferenţă şi nicio restricţie”, explica atunci Berset, la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

În luna aprilie a acestui an, Consiliul federal elveţian a decis să prelungească clauza de salvgardare aplicabilă cetăţenilor români şi bulgari, prevăzută în Protocolul II al Acordului UE – Elveţia privind libera circulaţie a persoanelor.

Este a doua oară când Elveția impune restricții pentru muncitorii din cele două țări, după ridicarea lor completă în 2016, acestea fiind reintroduse în 2017, din cauza imigrației mari din cele două țări.

Conform Acordului din 1999 dintre Confederația Elvețiană și Uniunea Europeană privind libera circulație a persoanelor (ALCP), aplicabil și României și Bulgariei de la 1 iunie 2009, accesul cetățenilor români și bulgari pe piața muncii elvețiene s-a făcut în limita unor cote stabilite pe o perioada de 7 ani.

Restricțiile au fost ridicate în 2016, apoi reintroduse.

În perioada iunie 2016 – mai 2017 au fost acordate aproximativ 3.900 permise de ședere de tip „B” pentru cetățenii români și bulgari.

Potrivit statisticilor, salariul mediu în Elveția este in jur de 5.500 – 6.000 de euro, în funcție de industrie. Cele mai mari venituri le au angajații din industria farmaceutică – 10.000 de franci elvețieni pe lună, urmată de asigurări, industria IT și servicii financiare, domenii în care se câștigă peste 9.000 de franci pe lună.

La polul opus, sunt salariile din serviciile HR – 4.000 de franci pe lună, HoReCa – 4.300 de franci pe lună și retail – 4.700 de franci pe lună. În construcții se câștigă în jur de 5.500 de franci pe lună, iar o asistentă poate primi între 4.000 și 6.000 de franci.

Salariile pot părea mari, dar Elveția are unul dintre cele mai ridicate costuri ale vieții din Europa.

Imigranții nu se opresc în Austria, numărul solicitanților de azil continuă să scadă drastic