Sari la conținut

Elveția a adăugat regiunea Viena pe lista zonelor cu un risc crescut de infectare cu COVID-19, carantina obligatorie, timp de zece zile

12/09/2020 07:55 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:59

Elveţia a adăugat regiunile din jurul Vienei pe lista zonelor cu risc ridicat din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19, ceea ce presupune carantina obligatorie, timp de zece zile, la sosirea pe teritoriul elveţian pentru călătorii sosiţi din aceste zone, relatează Reuters şi AFP.

Totodată, pe aceeași listă au intrat și nouă regiuni metropolitane franceze, între care Ile-de-France, din care face parte Paris

Guvernul elveţian a anunţat că adoptă o abordare regională pentru ţările vecine în cazul măsurilor care vor intra în vigoare la 14 septembrie. Ca parte a acestor măsuri, Ile-de-France şi regiunea Viena au fost adăugate pe lista de zone cu un risc crescut de infectare cu COVID-19.

Nouă regiuni franceze au fost astfel plasate pe lista zonelor cu risc ridicat: Centre-Val de Loire, Corsica, Hauts-de-France, Ile-de-France, Normandia, Nouvelle-Aquitaine, Occitanie, Pays de la Loire şi Provence-Alpes-Cote d’Azur, precum şi opt teritorii de peste mări.

Zonele de frontieră nu sunt vizate de acest sistem de carantină ţinând cont de interacţiunea strânsă cu regiunile învecinate, a declarat ministrul Sănătăţii elveţian Alain Berset în cadrul unei conferinţe de presă. Mii de muncitori trec zilnic graniţele Elveţiei cu Franţa, Germania şi Italia pentru a lucra la Geneva, Basel şi în cantonul Ticino.

Guvernul a adăugat şi Republica Cehă şi Spania pe lista de ţări pentru care carantina este obligatorie la sosirea pe teritoriul elveţian, care include deja Statele Unite, India şi Brazilia.

„Nu este o idee bună să mergi în zonele cu risc ridicat”, a afirmat ministrul Berset, sfătuind călătorii elveţieni să evite zonele aflate pe această listă.

Elveţia, care a impus din 6 iulie măsuri de carantină, a declarat că răspunde astfel creşterii numărului de infecţii cu COVID-19 din ţară. Autorităţile elveţiene au raportat vineri 528 de noi cazuri de coronavirus, cea mai mare creştere zilnică a infecţiilor de la începutul lunii aprilie. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

https://ziarulromanesc.es/spania-53-de-scoli-au-raportat-infectii-cu-coronavirus-in-primele-7-zile-de-cursuri-in-ciuda-masurilor-de-protectie/