Sari la conținut

Dubla crimă din Austria, detalii tulburătoare. Românca a mărturist că a ucis din cauza geloziei

01/02/2022 12:28 - ACTUALIZAT 17/03/2024 12:08
contrabandist român urmărit de poliția din Austria

Dubla crimă din Austria, detalii tulburătoare. Românca ar fi mărturisit la audieri că gelozia a împins-o să ucidă. Au apărut informaţii noi în cazul tragediei îngrozitoare care s-a petrecut într-un orășel din sudul Austriei, Villach. Românca aflată la volan ar fi accelerat excesiv, până la peste 100 de kilometri pe oră, și ar fi spulberat-o pe cea de 43 de ani care era împreună cu băieţelul ei de 5 ani.

Poliţiştii au crezut iniţial că a fost vorba de un accident, dar investigaţiile au scos la iveală că şoferiţa, tot o româncă, fusese căsătorită cu fostul iubit al victimei, iar copilul era al lui. Suspecta a fugit apoi de la locul accidentului, iar polițiștii au găsit-o la 500 de metri distanță, într-o zonă împădurită. Era rănită și în stare de șoc şi a fost dusă de urgenţă la spital. Ar fi încercat să-și ia zilele.

Procurorul care se ocupă de acest caz tulburător a declarat că are suficiente date care arată că accidentul său nu a fost ″unul obișnuit”, ci mai degrabă ca o dublă crimă. Cele două românce se cunoșteau: șoferița a fost căsătorită cu un austric care a avut o relație și cu victima, în urma căreia s-a născut băiețelul ucis.

Presa din Austria scrie și că cea de la volan a recunoscut după ce a fost audiată la spital că s-a răzbunat pentru că era geloasă.

Era convinsă că fostul soţ s-a întors la fosta parteneră, cea cu care avea un băieţel. Bărbatul este austriac și locuiește la doar câteva sute de metri de mama copilului său. După divorţ, criminala a mai încercat să-şi confrunte rivala. În cele din urmă, s-a întors acasă, în Bucureşti.

Dar gelozia a continuat s-o macine. De curând, a revenit în Austria cu gândul răzbunării. A găsit femeia în parc, însoţită de copil. S-au certat, iar victima şi-a luat băiatul de mână şi au plecat. Locuiau peste drum de parc.

Dubla crimă din Austria. Românca a recunoscut că a acţionat din gelozie

Autoarea a fost internată la terapie intensivă. Medicii i-au indus coma pentru că era în stare de şoc. Când s-a trezit, a fost audiată timp de patru ore.

A dat vina pe presupusa rivală pentru eşecul căsniciei sale şi a mărturisit că a vrut să o ucidă. Susţine că nu a văzut copilul pe marginea drumului. Locul crimei a devenit altar. Oamenii au adus lumânări şi un ursuleţ, în timp ce acasă, în Maramureş, mama şi copilul sunt plânşi de familie şi prieteni.

Părintele Visarion este preot în landul din care face parte orașul Villach. Comunitatea este șocată de cele întâmplate. „A călcat intenţionat cu maşina o altă doamnă care era cu copilul şi nu a ştiut că este cu copilul şi, probabil din cauza remuşcărilor, la 500 de metri, a fost găsită. Abia spre dimineaţă a putut să dea declaraţii, acum am aflat. A spus clar că din cauza geloziei a făcut asta”, a spus preotul pentru Observator News.

Anchetatorii austrieci caută martori care îi pot ajuta în anchetă. Unele ziare locale speculează faptul că cele două femei s-ar fi certat înainte de oribila scenă.