Două surori au dispărut, luni după-amiază, după ce una dintre fete a alunecat în Dunăre, în zona portului Isaccea, iar cealaltă a intrat după ea să o salveze. Ele au fost căutate începând de luni de pompieri şi scafandri.
Joi dimineaţă, mai mulţi marinari au observat trupul neînsufleţit al uneia dintre cele două fete, cea de 12 ani, în timp ce plutea la o distanţă de aproximativ 400 de metri în aval de la locul în care ar fi intrat în apă şi la aproximativ 50 de metri distanţă de mal.
După câteva ore, pompierii şi scafandrii au reuşit să găsească şi trupul celei de-a doua fete dispărute.
″În jurul orei 13:00, a fost găsit trupul neînsufleţit al celeilalte minore, dispărute luni după-amiază, în zona portului Isaccea. Acesta a fost găsit în aceeaşi zonă ca al surorii ei, fiind recuperat şi adus la mal”, a anunţat Poliţia Judeţeană Tulcea.
Polițiștii confirmă ipoteza potrivit căreia surorile au intrat în apă să se scalde, dar au fost luate de curenți.
Mama celor două fete este la muncă în Marea Britanie, iar minorele erau încredinţate unor rude.
Femeia nu știe despre dispariția fetelor. Rudele nu au curajul să îi spună ce s-a întâmplat, de fapt.
„Nu ştie. I-am spus că sunt la ortoped, că le-a lovit o maşină„, a declarat mătușa copilelor.
Silvia Dumitrache, fondatoarea și președinta Asociației Femeilor Române din Italia, atrage atenția asupra aceastei situații: „Două fete de 11 și 12 ani au căzut și s-au înecat în Dunăre. O tragedie care, chiar dacă întâmplătoare, ar trebui să ne pună pe gânduri: sunt două surori încredințate unor rude, deoarece mama lor este plecată la muncă în Anglia. Trebuie să acordăm toată atenția noastră acestor copii și tineri, pentru că prea multe tragedii sunt generate de îndepărtarea mamelor lor”.