Sari la conținut

Două femei s-au căsătorit oficial în Austria: ”Ne-am întâlnit întâmplător printr-o platformă online”

06/01/2019 08:39 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:10

Puțin după miezul nopții, în prima zi a noului an, două femei din Austria au devenit primul cuplu de același sex care s-au căsătorit în țara predominant catolică, după ani de încercări legale făcute de comunitatea de homosexuali.

S-au grăbit să se căsătorească, înainte ca actualul guvern, contrar căsătoriilor gay, să facă ceva pentru a anula acest drept”, titrează presa austriacă.

Nicole Kopaunik și Daniela Paier s-au căsătorit la o ceremonie în Velden, sudul Austriei, la puțin timp după miezul nopții de Revelion. Ambele femei au 37 de ani și au făcut acest pas după ce Curtea Constituțională a Austriei a decis, după 4 ani de dezbateri și controverse, că persoanele de același sex au dreptul să se căsătorească începând cu 1 ianuarie 2019.

Anterior, cuplurile de același sex nu puteau intra decât într-un parteneriat înregistrat care acorda mai puține drepturi decât căsătoria.

Întrebate despre relația lor, care dura de patru ani, acestea au povestit pentru kurier.at.

”Am fost împreună timp de patru ani și am fi așteptat și mai mult. La trei săptămâni după ce ne-am întâlnit, Nicole mi-a dat un inel de logodnă incluzând o propunere de căsătorie cântată într-un bar de karaoke din Viena…”, a spus Daniela.

”Ne-am întâlnit întâmplător printr-o platformă online. De fapt, am creat un profil pentru un prieten care era singur, și prin care apoi am găsit întâmplător fotografia Danielei.”, a povestit Nicole.

”Nu am căutat un partener pentru viață, ci doar un partener de sport montan. Când ne-am văzut pentru prima dată, amândouă am știut imediat că suntem suflete pereche. Ne-am îmbrățișat și m-am gândit: „Wow, aceasta este soția mea”, a mai completat Daniela.

Întrebate dacă au existat reacții negative printre familiari sau prieteni, ținând cont de faptul că societatea austriacă e predominat catolică și conservatoare din acest punct de vedere. ”Nu a existat ostilitate și nici scandaluri. Asta ne-a surprins și noi. Cu zece ani în urmă, reacțiile ar fi fost cu siguranță diferite. Cu toate acestea, mulți homosexuali ne-au felicitat pentru că ne-am aventurat și am ajuns în ochii publicului. Pentru că trebuie să fim cinstite, multe cupluri de același sex nu sunt la fel de bine văzute ca noi. În special bărbații homosexuali consideră că este mai greu să fie acceptați de societate. Știm unii care nu primesc sprijinul familiei.”, au răspuns ele.

foto: Kurier / Gerhard German