În data de 12 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit SERAFIM și cu implicarea părintelui vicar dr. Nicolae Dura, s-a convocat Adunarea generală a Comunității Ortodoxe Române din Austria de Sud, landurile Stiria (Steiermark) și Carintia (Kärnten).
Ședința s-a desfășurat în biserica Parohiei ortodoxe române „Sf. Arh. Mihail și Gavriil“ din orașul Knittelfeld.
La Adunare au fost prezenți preoții parohi ai celor 5 parohii (Graz, Knittelfeld, Gleisdorf, Bruck an der Mur /Kapfenberg și Klagenfurt) din aceste două landuri austriece, însoțiți de membrii Consiliilor Parohiale pe care le conduc.
Biserica Ortodoxă Română în Austria: harta interactivă a parohiilor
În total, la întâlnire au participat 38 de persoane. Scopul principal al Adunării a fost discutarea finală și aprobarea noului statut al acestor comunități ortodoxe romane care au făcut parte până în prezent dintr-o singură Comunitate Ortodoxă Română „la Sfânta Înviere“, recunoscută din anul 1967 ca și corporație de drept public (KdöR). Noul statut a fost conceput în ultimii ani, în urma mai multor întâlniri dintre Mitropolitul Serafim și preoții parohiilor ortodoxe române din Austria.
Textul s-a redactat având avizul atât al experților în drept canonic bisericesc cât și ai reprezentanților Oficiului pentru culte ai statului austriac.
Ortodocșii români din Austria au un nou statut și vor fi împărțiți în trei entități
Necesitatea unei organizări administrative mai eficiente prin descentralizare
Părintele vicar dr. Nicolae Dura a explicat necesitatea unei organizări administrative mai eficiente prin descentralizare și prin întemeierea mai multor Comunități în Austria, care să cuprindă teritorii mai mici.
În ultimii 25 de ani, comunitatea ortodoxă română a crescut semnificativ ajungând astăzi, de la două parohii la începutul anilor 1990 (la Viena și Salzburg), la un număr 25 de parohii și filii, dintre care 8 având Biserica proprie (aici socotindu-se și viitoarea biserică ce se va înălța în Klagenfurt, Carintia a cărei piatră de temelie s-a așezat în data de 26 octombrie 2021).
Această necesitate de reorganizare a fost subliniată și de IPS Sa, Părintele Mitropolit Serafim în cadrul Adunării generale a Comunității Ortodoxe Romane din Viena, Austria de Jos și Burgenland, din data de 7.11.21, accentuând realitatea unui număr crescut de români ortodocși trăitori în Austria.
Pr. vicar dr. Nicolae Dura a dat citire statutului, iar toți cei prezenți au putut face comentarii sau aduce ultime îmbunătățiri. Luându-se în calcul complexitatea bugetelor de finanțare privind viitoarele biserici ce se vor construi în Klagenfurt (Carintia) și Gleisdorf (Stiria) s-a hotărât înființarea a doua comunități separate pentru fiecare Land în parte.
În acest sens, Adunarea a votat, cu 33 de voturi pentru, unul împotriva și patru abțineri, formarea comunităților ortodoxe române pentru fiecare Land în parte. Astfel s-au format doua comunități distincte: Comunitatea Ortodoxa Română „la Sfânta Înviere“ din Carintia cu sediul în Klagenfurt, Flughafenstr. 9-11 si Comunitatea Ortodoxă Română „la Sfânta Înviere“ din Stiria cu sediul în Knittelfeld, Kapuzinerplaz. 4.
Teren achiziționat de comunitate la Klagenfurt, s-a pus piatră de temelie pentru noua biserică
Noul statut al acestor două comunități a fost apoi votat în unanimitate
Statutul menționează că ambele comunități sunt parte integrantă a Vicariatului ortodox român din Austria aflat sub jurisdicția Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului care se află în comuniune canonică cu Patriarhia Română.
În continuare s-au votat președinții și vicepreședinții noilor comunități. Astfel, pentru Comunitatea Ortodoxă Română din Carintia a fost propus și votat în unanimitate președinte Pr. Mag. Visarion Viorel IPATI (parohul din Klagenfurt) iar vicepresedinte – dl. George Covalec (epitropul parohiei din Klagenfurt).
Pentru Comunitatea Ortodoxă Română din Stiria președinte a fost propus și ales Pr. Mag. Ioan Cristian GREUCEAN (parohul din Knittelfeld), iar vicepresedinte – Pr. Catalin Horvath (parohul din Gleisdorf), după ce părintele Nicolae Vîlcea din Graz a renunțat la propunerea de a ocupa una din cele două funcții onorifice.
Către sfârșitul ședinței s-au alăturat și doi oaspeți de onoare din regiune: preotul romano-catolic din Knittelfeld, Mag. Rudolf Rappel și primarul orașului, Dl Harald Bergmann.
Preotul catolic a pus accent pe cuvintele Mântuitorului: „Ca toți să fie una” (Ioan. 17, 21) menționând că în percepția sa, colaborarea interconfesională trebuie să funcționeze pe baza principiului ”unitate în diversitate”.
Un valoros semn în acest sens este faptul că biserica ordinului capucin a devenit casă de rugăciune pentru românii ortodocșii din Knittelfeld, iar icoana „Cinei celei de Taină”, de pe iconostasul frumos ornat, este pictată de o credincioasă catolică.
La propunerea pr. vicar dr. Nicolae Dura, la Adunare s-au discutat și decis o serie de măsuri pentru combaterea crizei ecologice cu care se confruntă planeta.
Pr. Mag. Visarion Viorel Ipati