Doar 77% dintre absolvenții de liceu s-au înscris la Bacalaureat. Pandemia a scos la iveală golurile din educație și a accentuat abandonul școlar, spun experții din domeniu.
“Sunt materii stufoase pentru care ai mult de învățat. A fost mai greu și cu pandemia, plus că a fost și online și a fost mai greu să te înțelegi cu profesorii. Se mai lua netul și se mai întrerupea și la profesori”, a declarat o tânără care a decis să amâne examenul pentru toamnă.
În 2003, anul în care s-au născut cei din generația care a terminat liceul anul acesta, au venit pe lume, potrivit Institutului Național de Statistică 212.459 de copii. Dintre aceștia, 152.000 au încheiat clasa a 12-a. Numai 77% dintre ei vor susține examenul de Bacalaureat, transmit Ştirile Pro TV.
Pandemia, spun experții în educație, a fost un factor care a pus ordine în gândurile elevilor. Mulți dintre ei, neatrași de școală, ori din cauza altor probleme personale, au găsit în cursurile online o portiță pentru abandon.
“Dacă acești copii care nu se înscriu la examenul de Bacalaureat ar fi în lunile de finalizare ale unui program de calificare și de intrare pe piața forței de muncă n-ar trebui să ne îngrijorăm. Problema este că cine nu se înscrie la Bac nu știm în ce proporție are identitate profesională pe piața forței de muncă”, a declarat Daniela Vișoianu, expert în educație.
“Eșecul lor nu e eșecul lor individual, ci este eșecul sistemului, care n-a reușit să-o acompanieze pe parcursul școlii, astfel încât să termine școala și să aibă o școală de calitate”, a spus şi sociologul Gelu Duminică.