Diferențele între ardeii galbeni, roșii și verzi – Odată cu venirea primăverii fructele și legumele au revenit pe mesele noastre. Printre alimentele cele mai râvnite sunt ardeii grași proaspeți, plini de fibre, antioxidanți, vitamina C și disponibili în diferite culori.
Leguma în mod sigur este mereu aceeași fie verde, galbenă sau roșie, însă v-ați întrebat vreodată de ce ardeii roșii sunt mai scumpi decât cei verzi? Sau de ce aceia verzi provoacă dureri de stomac unor persoane? – Test la fructe și legume de import, cumpărate din Linz și Viena: „Otravă curată”
Ardeii verzi sunt versiuni încă necoapte ale celor roșii, portocalii sau galbeni și, din moment ce sunt mai puțin copți, au un gust ușor mai amar și uneori pot cauza neplăceri digestive. Costul mai redus pe rafturile supermarketurilor este determinat de faptul că sunt recolați mai devreme și necesită timp mai mic de creștere.
Ardeii galbeni, portocalii și roșii folosesc mai multe resurse având vedere că sunt culeși mai târziu, din acest motiv sunt mai scumpi. – Zece substanțe periculoase, depistate în produse pe care le consumăm zilnic. Riscuri grave pentru sănătate
Ardei galbeni, roșii și verzi – Care sunt diferențele
Ardeii roșii conțin de nouă ori mai mult beta-caroten decât ardeii verzi și de două ori mai multă vitamina C, dar o porție de ardei verzi oferă totuși peste 200% din aportul zilnic recomandat de vitamina C.
De fapt, toți ardeii grași conțin cantități mari de vitamina C și sunt printre cele mai bune surse în alimentație, potrivit Centrului pentru Nutriție, Dietă și Sănătate al Universității din Columbia.
Potrivit universității, vitamina C, cunoscută și sub numele de acid ascorbic, este necesară pentru creșterea și repararea țesutului corpului. Vitamina C ajută la formarea colagenului, o proteină folosită pentru a reface pielea, țesutul cicatricial și vasele de sânge. Vitamina C este, de asemenea, necesară pentru cartilaj, oase, dinți și vindecarea rănilor. – Clima, plan pentru austrieci: “Maxim o porție de carne roșie la două săptămâni”
Pe lângă faptul că sunt o sursă bună de antioxidanți și fibre, ardeii conțin și vitamina A și beta-caroten care luptă împotriva cancerului, dar cantitatea conținută în fiecare ardei variază foarte mult în funcție de culoare. Ardeii roșii conțin mult mai mult beta-caroten și vitamina A decât ardeii verzi și chiar mai mult decât ardeii galbeni – fiind campioni în spectrul de culori al ardeiului gras. Alegeți cum vă place!
Sursa; The Science Explorer. ZiarulRomanesc.at