Apelul meu și al Partidului Ecologist Român către diaspora continuă și va continua până la momentul în care, pentru noi toți, România va fi din nou ACASĂ.
Zilele trecute întreaga mass-media europeană a vorbit despre acordul liderilor UE, privind pachetul de măsuri economice de recuperare post-coronavirus. Astfel, 750 miliarde EURO, împărțiți în subvenții și împrumuturi, vor veni pentru a combate impactul pandemiei în interiorul blocului format din cei 27 de membri. Din acești bani, 79,9 miliarde de euro revin României, pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027, la care se adaugă fondurile directe sau de împrumut pentru relansarea economică în urma crizei COVID 19.
Distribuția sumelor, agreata cu UE, este
(a) 46,4 miliarde de euro provin din Bugetul multianual 2021-2027 (Fonduri nerambursabile). Aceste fonduri sunt destinate pentru Politica de Coeziune, pentru Politica Agricolă Comună, precum și pentru aplicarea planului Green Deal
(b) – 33,5 miliarde de euro sunt din Pachetul de relansare economică (puțin peste 50% sunt fonduri nerambursabile, granturi, și puțin sub 50% sunt împrumuturi). Astfel, din 33,5 miliarde de euro, 16,8 miliarde de euro sunt granturi și 16,7 miliarde de euro sunt împrumuturi.
Semnalăm faptul că, până azi, guvernul României încă nu a putut ieși public să indice cum vor fi folosiți banii.
Consider ca <Planul National de Recuperare>, trebuie să conțină măsuri cu referire la forţa de muncă, ocuparea forţei de muncă, partea de investiţii în zona de infrastructură, partea de sprijin a întreprinderilor mici şi mijlocii, partea de cercetare-dezvoltare. Acești bani europeni, care nu sunt gratis, trebuie investiți și nicidecum cheltuiți!!!
Încă o dată, fac apel la voi, diaspora, astfel încât împreună să putem reuși să construim România visurilor noastre. Experiența de viață și de muncă pe care azi, țara o poate primi înapoi din partea celor plecați, este imensă. Aceasta constituie adevăratul nostru avantaj în fața Europei. Posibilitatea pe care o avem acum, ca la momentul realizarii Planului Național de Recuperare, să trasăm repere clare cu privire la modalitatea de inserție în economia națională a românilor reveniți acasă; cu privire la reducerea birocrației și a timpilor de reacție a administrațiilor locale și centrale; și nu în ultimul rând trebuie să trasăm repere cu privire la politicile de protecție socială echilibrate și utile tuturor cetățenilor.
În anii care au trecut, la invitația guvernului, mulți români din diaspora au revenit acasă doar pentru a avea de unde pleca încă o dată. Au revenit în țară, unde s-au lovit de o birocrație antică și de un limbaj de lemn, unde cu speranța unui mâine mai bun, au cheltuit mai toată agoniseala. Rezultatul a fost dureros, au trebuit sa plece încă o dată să muncească la străini.
ACUM a venit un moment, o clipă, o oportunitate, ACUM PUTEM FACE SCHIMBAREA. Da, pentru că SCHIMBAREA SUNTEM NOI, noi știm cum sunt modelele de societăți care funcționeaza (evident, radical diferite față de modelul românesc!), noi cunoaștem cum au făcut alții ca să reușească, noi putem să facem diferența.
Planul Național de Recuperare trebuie să vină din rândurile societății civile, să cuprindă toate aspectele esențiale care trebuie remediate și pe care societatea civilă le cunoaște cel mai bine – fiind în contact cu ele zi de zi. Apoi, mediul politic este dator să transpuna mesajele societății civile în direcții de politică naționala, să le susțina și să le urmeze.
În acest fel, reiau mesajul de implicare politică a diasporei în politica românească și îmi exprim dorința de a avea pe listele Partidului Ecologist Român membri din diaspora românească.
Pentru contact și înscriere: www.per.ro/diaspora/
Partidul Ecologist, face românilor din diaspora care vor să se implice, o ofertă de nerefuzat. La alegerile locale în localităţile lor de origine, locuri pe listele de candidati, iar pentru alegerile parlamentare, pe listele PER, un numar de 6 pozitii eligibile, aferente a 6 regiuni romanesti.
Noi nu vă cerem votul, noi vă invităm să vă alăturaţi nouă, celor care am decis să facem acest pas şi care încercăm să aducem schimbarea atât de necesară în acest moment în ţara noastră.
Cred în valoarea celor care au plecat şi acum vor să se întoarcă. Cred în ceea ce pot face pentru ţara noastră cu toate cunoştinţele acumulate cât au fost departe de casă.
Acum a venit timpul ca împreună, prin prezența noastră în administrația locală (consilii locale) și în legislativul național (parlament) să facem România iarăși ACASĂ.
Daniel Constantin Moraru, Prim Vice Preşedinte al Partidului Ecologist din România
Pentru contact și înscriere: www.per.ro/diaspora/