Sari la conținut

Dezbatere națională în Austria, după ce ministrul Sănătății a depus jurământul în adidași și fără cravată

26/04/2021 08:02

În adidași și fără cravată, așa a venit noul ministru al sănătății, Wolfgang Mückstein (Verzi), la depunerea jurământului în fața președintelui federal A. van der Bellen, lunea trecută. El a fost însoțit de cancelarul Sebastian Kurz (ÖVP) și de vicecancelul Werner Kogler (Verzi) .

De altfel, nici vicecancelul Kogler nu avea cravată la ceremonie, deși purta pantofi.

Mückstein l-a înlocuit pe fostul ministru, Rudi Anschober, care și-a dat demisia.

Ținuta noului ministru a generat ample dezbateri în societate, mai ales pe rețelele de socializare, Austria fiind o țară unde eticheta este importantă și unde regulile de protocol vestimentar sunt stricte.

Noul ministru al Sănătății Mückstein a fost oaspete la o televiziune a doua zi, și a fost întrebat: „De ce ați apărut în adidași la jurământ?” Mückstein a răspuns că este obițnuit să se îmbrace casual, în special cu adidași și tricou alb, și îi vine greu să treacă la altfel de haine.

„Îmi plac foarte mult adidașii.”, a mai spus ministrul. Mai există o explicație, ministrul este în divorț, s-a mutat singur din decembrie și are deocamdată puține lucruri disponibile în garderobă în noul apartament. Dar oricum și-ar fi pus adidașii.

Ministrul Sănătății, Wolfgang Mückstein, declarație șoc: „Deschiderea înseamnă mai mulți morți”

Până la urmă austriecii au fost de acord cu ținuta sa de jurământ. Doar 22 la sută dintre austrieci critică acum alegerea încălțămintei neo-ministrului, conform unui spndaj publicat de Heute.

Pe de altă parte, pentru 17%, adidașii nu sunt nepotriviți, iar pe 55% îi lasă indiferenți.

Diferențele în funcție de sex și vârstă ale respondenților sunt interesante:

■ 29 la sută dintre bărbați îl critică pe Mückstein pentru alegerea sa de încălțăminte sportivă. La femei este de numai 16%. De fapt, majoritatea femeilor aprobă ținuta ministrului, scrie Heute.

■ Majoritatea respondenților sub 30 de ani consideră că ținuta noului ministru este bună. Criticile cresc odată cu înaintarea în vârstă a respondenților.

Etichete: