
Dezastru teribil, o întreagă regiune sub ape: peste 90 de morți și sute de mii de oameni strămutați după inundații catastrofale. Musonul a lovit din nou cu o forță devastatoare. Ploile torențiale din ultimele săptămâni au transformat nordul Indiei într-o zonă de dezastru, provocând peste 90 de decese și lăsând sute de mii de oameni fără adăpost. Guvernul de la New Delhi avertizează că situația se va agrava, deoarece ploile abundente sunt așteptate să continue.

Dezastru teribil, o întreagă regiune sub ape
Cele mai afectate sunt statele Uttarakhand, Himachal Pradesh, Jammu și Kashmir și Punjab, dar nici capitala New Delhi nu a fost cruțată. Râul Yamuna a depășit nivelul de pericol și a inundat cartiere întregi, obligând mii de locuitori să-și părăsească locuințele.
În Punjab, una dintre regiunile agricole vitale ale Indiei, situația este dramatică: peste 30 de persoane au murit, iar aproximativ 300.000 de oameni au fost afectați de inundații. Fermierii își privesc neputincioși culturile scufundate în apă. „Am pierdut orezul, porumbul și grâul – recolte în valoare de peste 700.000 de rupii. Copiii au fost mutați în sate mai sigure, iar ajutorul întârzie să vină”, a declarat Surinder Singh, fermier din districtul Kapurthala.
>>> Citiți și: Cea mai puternică furtună din ultimii ani face prăpăd: morți, dispăruți și sute de mii evacuați. Imagini șocante
Drumuri blocate, sate izolate, vieți distruse
Pe lângă victimele umane, dezastrul a provocat pagube uriașe în infrastructură. O autostradă care leagă New Delhi de Gurugram a fost blocată timp de opt ore, după ce apa a acoperit carosabilul. În zonele montane, alunecările de teren și viiturile au distrus sate întregi, au lăsat oameni dispăruți și au afectat chiar baraje și centrale hidroelectrice.
Un fermier din Kashmir rezumă disperarea localnicilor: „Am trăit veri toride, acum trăim sub ape. Casele și terenurile sunt inundate din câteva zile. În tinerețe nu am văzut așa ceva”, spune Fayaz Ahmad, 70 de ani.
Schimbările climatice, motorul dezastrului
Experții sunt categorici: schimbările climatice fac musonul imprevizibil și mult mai violent. „Trăim într-o lume mai caldă cu 1,5 grade decât înainte de industrializare. Intensitatea și frecvența ploilor extreme vor crește. Aceasta este noua normalitate”, avertizează Anjal Prakash, profesor și autor al mai multor rapoarte ONU privind clima.
Factorii agravanți sunt și urbanizarea rapidă, defrișările și infrastructura construită haotic, care blochează scurgerea naturală a apelor și transformă ploile în catastrofe. Nu doar India suferă. În Pakistan, autoritățile au evacuat deja peste 1 milion de oameni, în timp ce 2,45 milioane au fost afectați de inundații în ultimele luni. Nepalul trece prin situații similare. Astfel, Asia de Sud, una dintre cele mai populate regiuni ale lumii, rămâne și una dintre cele mai vulnerabile în fața catastrofelor climatice.
