O decizie a Wiener Linier a dat naștere la numeroase discuții pro sau contra atât în presa austriacă, cât și în mediile online. Fie că vrei să mănânci o chiflă, un sandwich, o felie de pizza sau un kebab, în toate metrourile vieneze s-a instituit interdicția de a se mai consuma alimente sau băuturi. Începând cu luna septembrie, exista deja interdicția – experimentală – de a putea mânca ceva în vagoane, pe linia U6, de marți însă (15 ianuarie 2019) , acest lucru se aplică tuturor liniilor de metrou din Viena. Chiar și copiii trebuie să stea, teoretic, fără hrană.
Așa că, atenție la această decizie – spun jurnaliștii austrieci – chiar dacă nu sunt aplicate încă amenzi. Vor fi însă persoane în civil, care vor monitoriza discret dacă această regulă e aplicată iar în caz contrar veți fi apelat și admonestat chiar în metrou.
Momentan nu se vor aplica amenzi, dar dacă se va observa că sunt mulți călători care nu resoectă decizia, se va institui o amendă în valoare de circa 50 de euro, care va intra în vigoare de pe la mijlocul anului și va trebui plătita pe loc. În cazul în care nu se plătește, iar călătorul nu are bani pe loc, amenda se va mări.
Totuși, interdicția este aplicată „cu tact”, explică Wiener Linien, citată de Der Standard. Penalitățile nu sunt active pentru moment, se bazează pe o bună înțelege a călătorilor. O prelungire a interdicției la toate mijloacele de transport în comun, adică și la autobuze sau tramvaie, în conformitate cu cerințele Consiliului consultativ pentru pasageri, nu este în prezent planificată.
De ieri au apărut multe discuții pro sau contra, atât pe paginile cu comentarii ale ziarelor austriece, cât și în spațiile virtuale.
Presa austriacă exemplifică câteva argumente ale vienezilor:
PRO: ”va fi mai multă curățenie în metrou”, ”nu vom mai fi obligați să suportăm mirosurile de alimente, în special calde sau cu mirodenii multe”, ”se va economisi cu întreținerea vagoanelor”, ”nu vom mai asista la hrănirea copiilor mici”, etc.
CONTRA: ”mă obișnuisem în fiecare dimineață să-mi beau cafeaua în drum spre muncă”, ”vom izgoni turișii”, ”chiar nu pot să-i dau copilului un biscuite, e absurd”, ”nu ne puteți obliga să murim de sete vara”, etc.