Sari la conținut

De vorbă cu comunistul Dankl despre îngrijitoarele românce și prietenii lui Putin de la OMV

23/03/2024 17:58

De vorbă cu comunistul Dankl. Alegerile de mâine de la Salzburg îl bucură pe Karl Marx. Se va fi simți el valorizat? Doar țările capitaliste bogate au resursele sociale și politice necesare pentru…, apariția comunismului.
L-am întrebat pe Kay-Michael DANKL, 35 de ani, candidatul partidului comunist austriac la fotoliul de primar al Salzburg-ului, dacă și el îl vede reconfirmat pe Marx la Salzburg, oraș – statistic vorbind – cu destul de puțini pauperi. (Continuă după fotografie)

De vorbă cu comunistul Dankl

Răspunsul său consensual arată și motivele succesului partidului său: „Omul e capabil să facă bine dar și rău. Secolul al XX-lea a arătat clar acest lucru. În calitate de KPÖ+, susținem o societate democratică care poate impune reguli și economiei. Economia capitalistă atinge din ce în ce mai multe limite, de la decalajul tot mai mare dintre bogați și săraci la criza climatică până la tratarea nevoilor de bază, cum ar fi locuințele, la prețuri accesibile, drept marfă. O economie democratică este de preferat pentru societăți, în orice stadiu de dezvoltare“.

Ce ar urma să dorească să facă partidul comunist la Salzburg pentru cele câteva mii de îngrijitoare de bătrâni la domiciliu, majoritatea lor mame, provenite din România, am fost curios să aflu. Va exista posibilitatea folosirii limbi materne, limba română, în relația directă cu autoritățile orășenești?

„Trebuie să existe un tratament egal real, indiferent de prima limbă vorbită. Aceasta include sprijin în relațiile cu autoritățile și furnizarea de informații cât mai ample tuturor locuitorilor orașului. Pentru îngrijitorii, 24 de ore din 24, sunt necesare o mai bună asigurare muncii și securității sociale, un control precis al activității agențiilor de plasament și o puternică autoreprezentare la nivel sindical. Vrem să fim susținătorii lor“. (Continuă după fotografie).

Se concurează tovarășii între ei

La alegerile pentru primarul orașului Salzburg, având la 01.03.2024,158.003 persoane domiciliate, dintre care 105.965 cetățeni austrieci, comuniștii au obținut la primul tur de scrutin peste 23%, astfel 10 din cele 40 de locuri ale parlamentului orașului, iar Kay-Michael Dankl a obținut 28%, la o participare la vot de 54,26%. În 24 martie va avea loc al doilea tur al alegerilor pentru primărie. Se concurează tovarășii între ei: socialistul Bernhard Auinger, 29,37% și comunistul Dankl. 13.920 de salzburghezi votând cu comuniștii și 15.410 cu socialiștii în primul tur, din 10.03.2024.

„Companiile austriece au făcut afaceri bune cu Putin timp de zeci de ani, fără a fi nici pe departe interesate de modul în care Rusia se comportă cu statele vecine și cu opoziția democratică sau cu mass-media critică. Chiar și după anexarea Crimeei, care a încălcat dreptul internațional, ceea ce a contat pentru politica guvernamentală (a Austriei) a fost că rubla a continuat să se învârtească”, a declarat Dankl, adăugând că, având sprijinul guvernului federal, „OMV a urmat o strategie care a făcut Austria foarte dependentă de importurile de gaze rusești. Tot ce s-a întâmplat în acest sens, în fundal, va trebui clarificat în parlamentul federal“.

Kay-Michael DANKL țintește astfel sus, direct la Viena

Acolo unde la toamnă vor avea loc alegeri parlamentare federale. Comuniștii sunt deja cotați ca fiind peste marja celor 4% și vor intra în parlamentul federal. Dacă Dankl va câștiga mâine la Salzburg, va ține săptămâni de zile capul de afiș al presei și notorietatea sav a exploda. Dankl mi-a răspuns în scris la câteva întrebări, acesta fiind astfel probabil primul său interviu dat pentru presa din România, pentru care îi mulțumesc și lui Christoph Würflinger, vezi www.kpoeplus-sbg.at.

Dankl a atras în urmă cu scurt timp atenția printr-o afirmație, în direct, la postul de televiziune ORF, unde, întrebat fiind dacă partidul său KPÖ+ este afin lui Putin, a răspuns că „prietenii lui Putin” sunt „mai degrabă de găsit la OMV și la Camera federală de Comerț a Austriei decât la… partidul comunist”.

un interviu de dr. Alex Todericiu, Viena