Fascinantă, dureroasă, romantică, chinuită: iubirea este sentimentul capabil să trezească o multitudine de emoții în sufletul unei persoane. Dragostea adevărată copleșește, te face să crești și să reflectezi. Poeții scriu despre ea, iar psihologii încearcă să ne explice de ce simțim ceea ce simțim. Dragostea este un fenomen complex și fascinant, înrădăcinat adânc în creierul nostru, și influențat de o multitudine de factori biologici, psihologici și sociali. Dar ce se întâmplă când iubirea ne conduce la „persoana greșită”? Neuroștiința ne oferă o fereastră prin care să analizăm motivațiile inconștiente și dinamica creierului. Psihologii ne ajută să înțelegem ce ne determină să facem alegeri aparent iraționale sau autodistructive în dragoste. În ciuda semnelor de avertizare, ne trezim irezistibil atrași de oameni care ar putea să nu fie compatibili cu noi. Continuați să citiți mai jos
Dragostea în creier: Îndrăgostirea este reglementată de o rețea complicată de procese neurologice. Aici e implicat în primul rând sistemul de recompensă. Astfel, când ne îndrăgostim, sistemul de recompensă al creierului se activează, eliberând dopamină, neurotransmițătorul plăcerii. Această activare creează un sentiment de euforie și dorință intensă față de obiectul iubirii noastre. Și oxitocina și vasopresina, hormoni adesea numiți „hormoni ai dragostei”, au rolul lor. De fapt, ei sunt asociați cu legăturile emoționale și loialitatea. Oxitocina, în special, joacă un rol crucial în crearea unui sentiment de intimitate și încredere. Mai departe, amigdala este responsabilă de evaluarea emoțională, în timp ce cortexul prefrontal este implicat în luarea deciziilor și reglarea emoțiilor. În faza inițială a îndrăgostirii, activitatea în cortexul prefrontal este redusă: asta ne face mai puțin critici și mai înclinați să idealizăm partenerul, potrivit psicoadvisor.it. Continuați să citiți
Și totuși, de ce ne îndrăgostim de persoana greșită?
Pishologii spun că nu suntem întotdeauna conțtienți că suntem implicați într-o relație care nu poate decât să ne facă să suferim. Chiar și atunci când dorim să ieșim dintr-o situație de acest gen, marea problemă este că nu va fi o schimbare drastică, imediată. Avem nevoie de multă conștientizare, adică să dobândim conștientizarea deplină a ceea ce se află în spatele persoanei pe care o iubim de mult timp. Experiențele din copilărie și relațiile cu îngrijitorii noștri joacă un rol esențial în modelarea tiparelor noastre de relație.
Conform teoriei atașamentului, dezvoltată de John Bowlby, primele legături pe care le formăm cu figurile de referință creează un fel de „amprentă” care influențează relațiile noastre viitoare. Aceste tipare pot fi un atașament sigur, anxios, evitant sau dezorganizat și au un impact direct asupra alegerilor noastre amoroase. Citește și: Psihologie: 6 fraze pe care oamenii cu stima de sine ridicată nu le-ar spune niciodată
Persoanele cu atașament anxios tind să caute în mod constant liniște și pot fi atrase de parteneri indisponibili din punct de vedere emoțional, încercând în mod inconștient să retrăiască și să rezolve dinamicele copilăriei nerezolvate. Persoanele cu atașament evitant se pot simți atrași de partenerii nevoiași, deoarece aceștia le întăresc nevoia de independență și control. Mai există atașamentul dezorganizat, adesea rezultat din traume din copilărie, care duce la o atracție către relații instabile și imprevizibile, care oglindesc haosul emoțional trăit în copilărie. Și amintirile au rolul iar cele non-conștiente ale experiențelor trecute pot ghida alegerile noastre relaționale. Dacă un partener își amintește, chiar și inconștient, o figură semnificativă din trecut, ne putem simți atrași chiar și atunci când relația este disfuncțională. Citește și: Ce este „orbirea feței” și de ce oamenii de știință spun că este o afecțiune medicală
De ce ne îndrăgostim de persoana greșită: Repararea unei dureri din trecut
Experiențele trecute ne modelează conexiunile neuronale. Relațiile disfuncționale din copilărie pot crea căi neuronale care ne determină să căutăm dinamici similare la vârsta adultă, perpetuând cicluri de comportament autodistructiv. Printr-un miraculos mecanism de reparare ne trezim adesea atrași de oameni care întruchipează aceleași aspecte problematice ale relațiilor noastre din trecut, în speranța inconștientă de a „repara” durerea emoțională inițială. Acest mecanism, însă, rareori duce la vindecare și deseori perpetuează suferința. În plus, sistemul de recompense al creierului poate juca feste. În unele cazuri, atracția față de persoana greșită este alimentată de percepția că obținerea iubirii lor este o provocare. Dopamina eliberată în aceste situații creează un sentiment de plăcere și motivație, întărind dorința de a continua relația, chiar dacă aceasta este toxică.
Situațiile de mare risc și îndrăgostirea
Hormonii și neurotransmițătorii implicați în dragoste pot avea efecte imprevizibile și profunde. În timpul situațiilor stresante sau emoționate, nivelurile de adrenalină și norepinefrină cresc. Acești neurotransmițători amplifică sentimentul de entuziasm și atracție, legând experiența emoțională intensă de prezența unei anumite persoane. Acesta este motivul pentru care situațiile „de mare risc”, precum sporturile extreme sau circumstanțele dramatice, pot duce la formarea mai rapidă a legăturilor romantice. În timpul îndrăgostirii, nivelul serotoninei tinde să scadă, ceea ce duce la gânduri obsesive despre partener. Această stare chimică ne poate face mai puțin raționali și mai predispuși să ignorăm semnalele de pericol, deoarece partenerul devine un gând dominant în mintea noastră.
Ei bine, în timpul îndrăgostirii, activitatea în cortexul prefrontal este redusă, făcându-ne mai puțin critici și mai înclinați să ne vedem partenerul într-o lumină idealizată. Ne concentrăm mai mult pe aspectele pozitive, ignorând semnele de incompatibilitate sau comportamentele problematice. Proiectăm asupra partenerului nostru calitățile pe care am dori să le vedem, cum ar fi securitatea, iubirea necondiționată sau aprobarea, creând o imagine care poate să nu corespundă realității.
Citește și: Țara în care pensiile mici sunt excepții: Austria oferă pensii mai mari și ieșirea la pensie la o vârstă mai tânără