Poate îți amintești după-amiezile în care în casă nu se auzea aproape nimic . Nu exista telefonul care să vibreze pe masă, televizorul nu mergea în fiecare cameră, iar o plimbare putea însemna pur și simplu să mergi, fără căști și fără cineva care să-ți vorbească în urechi . Nimeni nu numea asta „detox digital” și nici nu își programa zece minute de liniște într-o aplicație . Era doar viața obișnuită . Astăzi, câteva minute fără telefon, muzică sau televizor pot părea surprinzător de lungi. De aici apare o întrebare interesantă: cei care au crescut înainte ca zgomotul digital să devină permanent se simt altfel atunci când în jur se face liniște?
Ideea apare frecvent în articole de psihologie populară, mai ales în legătură cu generația care are astăzi aproximativ 55–75 de ani. Dar aici este importantă o precizare: nu există o regulă psihologică potrivit căreia oamenii din această categorie de vârstă suportă automat mai bine tăcerea. Experiența personală, mediul în care am crescut, personalitatea, obiceiurile și relația cu tehnologia pot conta foarte mult. Cercetările oferă însă o explicație interesantă pentru motivul pentru care liniștea însăși nu este un „gol” : atunci când stimulii exteriori se reduc , creierul nu se oprește. Dimpotrivă, continuă o activitate internă complexă.
Ce spun de fapt cercetătorii despre creier atunci când se face liniște
Neurologul Marcus Raichle, de la Washington University School of Medicine, este unul dintre cercetătorii asociați cu studiul a ceea ce astăzi numim default mode network – rețeaua cerebrală activă în stările de repaus. Cercetările de neuroimagistică au arătat că, atunci când nu suntem concentrați asupra unei sarcini solicitante din exterior, anumite regiuni ale creierului continuă să funcționeze într-un mod organizat.
Cu alte cuvinte, liniștea nu înseamnă că mintea nu face nimic, potrivit National Library of Medicine. În perioadele de repaus intră în joc procese interne care au legătură cu experiențele și activitatea mentală spontană. Cercetătorii au observat această activitate tocmai comparând stările relaxate cu momentele în care oamenii trebuie să îndeplinească sarcini care solicită atenția.
Zgomotul poate schimba chiar și felul în care creierul se odihnește
Un experiment realizat de cercetători afiliați Harvard Medical School, MIT și Stanford a mers mai departe și a comparat repausul în condiții diferite de zgomot. Cercetătorii au observat că zgomotul de fond produs de scannerul RMN reducea activitatea în componente importante ale rețelei cerebrale asociate repausului. Interpretarea autorilor a fost că până și stimularea auditivă pasivă poate adăuga o solicitare suplimentară pentru atenție.
Este o observație mult mai interesantă decât ideea simplificată că „o anumită generație iubește liniștea”: creierul reacționează diferit atunci când mediul exterior continuă să-i ceară atenția, chiar dacă persoana nu desfășoară în acel moment o activitate propriu-zisă.
Liniștea după ce învățăm ceva poate avea legătură și cu memoria
Există cercetări și asupra a ceea ce oamenii de știință numesc quiet rest – perioadele de repaus liniștit în care persoana nu execută o sarcină și atenția nu este îndreptată intenționat către ceva. Un studiu realizat de cercetători de la Beth Israel Deaconess Medical Center și Harvard Medical School a analizat activitatea cerebrală în timpul repausului liniștit după o sarcină de memorare. Autorii pornesc de la un corp mai larg de cercetări potrivit căruia perioadele de repaus după învățare pot favoriza consolidarea amintirilor. În propriul experiment au găsit și indicii preliminare privind relația dintre anumite tipare EEG din timpul repausului și memorarea informațiilor mai slab fixate inițial.
Asta nu înseamnă că zece minute de tăcere reprezintă un tratament pentru memorie. Înseamnă însă că pauza nu este neapărat timp pierdut pentru creier.
Dar de ce unii oameni pornesc imediat televizorul când se face liniște?
Aici trebuie să fim mai atenți decât formularea inițială. Nu putem spune simplu că un creier crescut înaintea telefoanelor mobile a fost „programat pentru liniște”, în timp ce creierul generațiilor tinere a fost „programat pentru stimulare”. Dovezile disponibile nu justifică o asemenea împărțire rigidă între generații.
Este însă rezonabil ca experiența și obiceiurile să conteze. Cine și-a petrecut decenii întregi citind, conducând, mergând sau stând acasă fără un flux permanent de notificări poate avea o relație diferită cu momentele fără stimulare față de cineva obișnuit să aibă permanent la îndemână muzică, videoclipuri și conversații.
Iar cercetările asupra creierului în repaus ne oferă o idee importantă: absența stimulilor nu înseamnă absența activității mentale. Creierul continuă să funcționeze chiar atunci când, din exterior, pare că nu se întâmplă nimic.
Ce se schimbă odată cu vârsta
Nici aici imaginea nu este atât de simplă precum „ oamenii mai în vârstă sunt mai buni la liniște ”. Cercetările efectuate inclusiv în cadrul Baltimore Longitudinal Study of Aging, asociat National Institute on Aging, au analizat activitatea cerebrală de repaus la persoanele mai în vârstă. Un studiu care a urmărit participanți pe parcursul a opt ani a constatat o relativă stabilitate a activității specifice repausului în mai multe regiuni cerebrale asociate rețelei implicite. Este încă un motiv să evităm concluziile facile. Vârsta, generația și relația cu liniștea nu sunt același lucru. Citește și: Dacă saluți șoferii care opresc și te lasă să treci, faci parte dintre oamenii cu 7 calități remarcabile
Poate adevărata diferență nu este vârsta, ci lumea în care am învățat să stăm singuri cu gândurile noastre
Cine are astăzi 60 sau 70 de ani își poate aminti o perioadă în care așteptarea nu venea automat cu un ecran. Stăteai la coadă fără să verifici telefonul. Așteptai autobuzul fără să deschizi o aplicație. Mergeai la plimbare fără podcast. Uneori te plictiseai . Astăzi avem posibilitatea de a elimina aproape instantaneu acele momente. Este suficient să întindem mâna după telefon .
Poate tocmai de aceea liniștea ni se pare uneori mai rară decât era înainte. Nu pentru că psihologia ar fi demonstrat că oamenii între 55 și 75 de ani au o capacitate specială, ci pentru că generațiile au crescut în medii foarte diferite . Iar cercetarea modernă ne amintește ceva ce poate părea contraintuitiv într-o lume permanent conectată: când în jurul nostru nu se întâmplă nimic, în creier se întâmplă în continuare foarte multe.