Sari la conținut

Datoria externă totală a României a crescut cu 6,16 miliarde euro anul trecut

17/02/2020 10:05 - ACTUALIZAT 17/02/2020 10:06

Datoria externă totală a României a crescut cu 6,1 miliarde de euro în 2019, faţă de anul anterior, ajungând la 106 miliarde de euro, conform datelor publicate de către Banca Naţională a României (BNR).

În perioada ianuarie – decembrie 2019, datoria externă totală a crescut cu 6,159 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 72,740 miliarde de euro la 31 decembrie 2019 (68,6% din totalul datoriei externe), în creştere cu 6,5% faţă de 31 decembrie 2018, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la finele lui 2019 nivelul de 33,26 miliarde de euro (31,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 5,4% faţă de 31 decembrie 2018, conform Agerpres.ro.

Potrivit BNR, creşterea datoriei publice directe în anul 2019 a provenit în principal din emisiunile de euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 5 miliarde de euro şi din influenta variaţiei preţurilor titlurilor de valoare emise de administraţia publică în valoare de circa 2,23 miliarde de euro, diminuate cu rambursările efectuate în contul datorie publice directe în valoare de 3,096 miliarde de euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18% în perioada ianuarie – decembrie 2019, comparativ cu 22,3% în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 decembrie 2019 a fost de 4,6 luni, în comparaţie cu 4,8 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 decembrie 2019 a fost de 72,2% sută, comparativ cu 74,1% la 31 decembrie 2018.