
Daniela Florea visa la un nou început. Anchetatorii spun că totul s-a sfârșit în noaptea de 9 spre 10 iulie. Sunt povești care lasă în urmă mai mult decât durere. Lasă întrebări, neputință și sentimentul că o viață putea fi salvată. Cazul Danielei Florea, românca de 35 de ani găsită fără viață în apartamentul său din Torino, continuă să cutremure atât comunitatea românească din Italia, cât și opinia publică italiană. După săptămâni de investigații, anchetatorii au reconstituit ultimele ore din viața femeii și au stabilit momentul în care, potrivit probelor, aceasta și-a pierdut viața.
Concluziile medicilor legiști și ale polițiștilor indică faptul că Daniela Florea ar fi fost ucisă în noaptea dintre 9 și 10 iulie, cu aproximativ zece zile înainte ca trupul său să fie descoperit. Autopsia arată că femeia a suferit un traumatism cranian sever și că moartea a fost provocată prin asfixie mecanică, în urma unei compresii violente exercitate asupra gurii și gâtului.
Ultima persoană care ar fi văzut-o în viață
Ancheta desfășurată de echipa Mobilă a Poliției din Torino a reunit declarații de martori, imagini surprinse de camerele de supraveghere și analiza comunicațiilor telefonice. Toate aceste elemente, spun anchetatorii, conduc către aceeași concluzie: ultima persoană care s-ar fi aflat împreună cu Daniela în apartamentul din via Paisiello din Torino, ar fi fost fostul său soț, Daniel Trandafir, în vârstă de 45 de ani.
Potrivit procurorilor, chiar în acea noapte s-ar fi produs crima, iar ulterior trupul femeii ar fi fost ascuns în locuință, într-o încercare de a întârzia descoperirea tragediei.
Despărțirea pe care nu ar fi acceptat-o
Din primele elemente ale anchetei reiese că mobilul crimei ar fi fost legat de separarea celor doi. Procurorii susțin că bărbatul nu ar fi acceptat niciodată decizia Danielei de a pune capăt relației și de a începe o viață nouă într-o altă locuință. În loc să accepte despărțirea, acesta ar fi continuat să încerce să exercite control asupra fostei soții, comportament care face acum parte din tabloul investigat de autorități.
Descoperirea care a șocat întreaga comunitate
Drama a ieșit la iveală abia în seara de 20 iulie, când un prieten al Danielei, îngrijorat că nu mai reușea să ia legătura cu ea de mai multe zile, a decis să meargă la apartamentul femeii. După ce a obținut un set de chei, a intrat în locuință și a făcut descoperirea cutremurătoare. Trupul femeii, aflat într-o stare avansată de descompunere, era ascuns în dormitor, în interiorul compartimentului unui pat matrimonial, învelit într-un cearșaf alb.
Acuzațiile s-au agravat
Fostul soț a fost găsit de polițiști chiar în seara descoperirii cadavrului, în apartamentul său din cartierul Barriera di Milano. Deși a negat orice implicare, anchetatorii susțin că declarațiile sale au conținut numeroase contradicții în privința ultimei întâlniri cu Daniela. Pe măsură ce au fost analizate probele, poziția sa juridică s-a agravat. În prezent, acesta a fost arestat și este este cercetat pentru feminicid, ascunderea cadavrului și rele tratamente în familie în formă agravată.
