
Soldații ar putea purta codițe în Austria – În prezent, soldații bărbați din armata austriacă sunt obligați să poarte părul scurt, conform unui ordin emis în 2017 de Ministerul Apărării. Regulamentul impune ca „tunsoarea să fie scurtă”, în timp ce femeile din armată pot purta părul prins, împletit sau ridicat într-un coc. Curtea Constituțională a Austriei (VfGH) consideră acum că această diferențiere ar putea fi neconstituțională. Soldații ar trebui să poată coadă, ca femeile!

Soldații ar putea purta codițe în Austria – Un ofițer amendat cu 2200 de euro pentru părul lung
Cazul a pornit de la un ofițer profesionist din landul Vorarlberg, care a fost amendat cu 2200 de euro pentru că purta o așa-numită „coadă de cal” în timpul serviciului. Comisia pentru Egalitate de Șanse a stabilit anterior că această regulă reprezintă o discriminare pe criterii de gen, argumentând că armata, în calitate de angajator public, ar trebui să fie un exemplu și să renunțe la viziunile sociale învechite.
Cu toate acestea, prevederea din ordin a rămas neschimbată, motiv pentru care ofițerul s-a adresat Curții Constituționale. Aceasta a anunțat joi că identifică „o posibilă încălcare a principiului egalității” și a cerut Ministerului Apărării, condus de Klaudia Tanner, să ofere o poziție oficială înainte de o decizie finală, scrie Der Standard.
Citiți și: „Locul de muncă de vis!” Armata Austriacă face angajări

Argumentele ministerului și temerile legate de recrutarea femeilor
Soldații ar putea purta codițe în Austria – Într-o declarație preliminară, ministrul Tanner a susținut că există „aspecte militare obiective” care justifică părul scurt pentru toți militarii, invocând motive de siguranță și disciplină, inclusiv în timpul antrenamentelor de luptă corp la corp. Totuși, ea a avertizat că eliminarea completă a diferențelor de gen ar putea pune o presiune suplimentară asupra femeilor, într-un sistem deja foarte rigid și bazat pe uniformitate.
Ministrul a mai adăugat că o astfel de schimbare ar putea chiar să descurajeze recrutarea de femei, afectând obiectivul armatei de a crește procentul de femei în serviciul militar.
Soldații ar putea purta codițe în Austria – Curtea vede posibile încălcări ale drepturilor omului
Curtea Constituțională nu a fost convinsă de aceste argumente. În documentul de analiză, judecătorii notează că reglementările privind coafura pot încălca dreptul la respectarea vieții private. Deși uniformitatea armatei poate fi un motiv legitim pentru reguli stricte, faptul că acestea se aplică doar bărbaților reprezintă o problemă de egalitate.
Potrivit deciziei preliminare, este puțin probabil ca modificarea regulii pentru bărbați să afecteze semnificativ proporția femeilor în armată. În schimb, impunerea unei restricții doar pentru un gen este greu de justificat în fața principiului egalității. Curtea va solicita opinii suplimentare din partea instituțiilor militare înainte de a decide definitiv.
Reguli stricte pentru aparență: fără barbă de trei zile și tatuaje obscene
Soldații ar putea purta codițe în Austria – Regulamentul menționat stabilește detalii stricte despre aspectul militarilor. Barba de trei zile este interzisă, iar tatuajele cu conținut pornografic nu sunt permise. În schimb, este admisă „cosmetica discretă, îngrijită și de acoperire”, valabilă pentru ambele sexe.
Decizia finală a Curții Constituționale este așteptată în lunile următoare, iar până atunci soldații austrieci trebuie să respecte regulile existente. Informațiile au fost publicate de cotidianul Der Standard și de agenția austriacă de presă APA.
