
Tot mai mulți locuitori ai Austriei aleg să cumpere la mâna a doua, nu doar pentru a economisi, ci și pentru a susține un stil de viață sustenabil și autentic. O nouă cercetare realizată de Universitatea Johannes Kepler din Linz confirmă că una din două persoane din Austria cumpără în mod regulat produse secondhand, indiferent de vârstă. De la modă și cărți la electronice și mobilier, obiectele reutilizate câștigă teren și redefinesc ideea de consum conștient.

Potrivit studiului realizat de Institutul pentru Comerț, Vânzări și Marketing (IHaM), în lunile aprilie și mai 2025 au fost intervievate peste 1000 de persoane din întreaga țară. Rezultatele indică o tendință clară: second-hand-ul nu mai este perceput ca un compromis, ci ca o alegere deliberată, cu valoare estetică și ideologică. „Secondhand-ul este astăzi o decizie de cumpărare conștientă, cu stil, atitudine și un factor de experiență”, a explicat profesorul universitar Christoph Teller.
CITIȚI ȘI ► Sfârșitul cheltuielilor excesive și cozilor lungi la magazin. Iată cea mai bună zi pentru cumpărături
De ce cumpără la second-hand?
Motivațiile variază în funcție de generație. Pentru baby boomeri (născuți între 1955 și 1970), durabilitatea este pe primul loc. Generația X (45–60 de ani) caută branduri de calitate la preț redus, în timp ce millennialii și tinerii din Generația Z văd în achizițiile la mâna a doua o formă de exprimare personală sau de acces la obiecte unice.
Produsele preferate sunt hainele, cărțile, piesele de mobilier și echipamentele electronice. Cumpărăturile se fac în special online, dar și în magazine secon-dhand fizice sau la târguri și piețe de vechituri.
CITIȚI ȘI ► Mașinile electrice la mâna a doua au prețuri tot mai mici, de ce se prăbușește valoarea lor
O industrie în creștere lentă, dar constantă
Un cumpărător cheltuiește în medie 300 de euro pe an pentru produse secon-dhand. Între mai 2024 și aprilie 2025, vânzările din sectorul second-hand au însumat aproximativ 950 de milioane de euro, o sumă semnificativă, dar care reprezintă doar 1% din totalul cheltuielilor de retail din Austria.
Totuși, Austria se situează la nivel mediu în clasamentul european al achizițiilor second-hand, un semn că mai există loc de creștere. Având în vedere interesul crescut pentru sustenabilitate și autenticitate, e foarte posibil ca această nișă să devină tot mai relevantă în anii următori.