Sari la conținut

Cum funcționează școlile în Austria în această perioadă și ce reguli trebuie respectate. ”Copiii s-au obişnuit”

29/09/2021 07:02

În contextul închiderii şcolilor în România, m-am gândit să vă spun cum e la noi, în Austria, că tot am avut ieri şedinţa cu părinţii: nu există pericolul închiderii şcolilor, deocamdată.

Înainte de începerea anului şcolar, am primit toţi un acord pentru testarea de trei ori pe săptămână a elevilor, cu mențiunea că cine nu vrea, se descurcă acasă.

În Austria e reglementat homeschooling-ul şi auzeam, la radio, că sunt destui părinţi care s-au decis pentru acesta, dar nu în număr covârşitor (aproape 900 de elevi în Viena, de exemplu – acesta e numărul pe care l-am auzit acum vreo două săptămâni).

Oricum, recent am citit că Ministerul Educaţiei va impune controale mai aspre la cei care fac homeschooling, dar sincer nu ştiu cum/ ce, pentru că n-a fost în raza mea de interes imediat.

Revenind, copiii sunt testaţi de 3 ori pe săptămână, din care un test e PCR. În clasa fiicei mele, nimeni nu a refuzat testarea. Mai cu câr, mai cu mâr, se merge înainte. Iar copiii s-au obişnuit, au dobândit dexteritate, sincer cred că de multe ori problema mai mare e la părinţi, nu la copii.

Surpriză, învăţătoarea ne-a spus că, iată: şi cadrele didactice trebuie să se testeze în ritm cu copiii (doar că-n zile diferite), chiar dacă au deja vaccinarea completă! Adică şi vaccinaţii se testează.

Nu e chiar de mirat sau ilogic, şi eu m-am testat de două ori acum o săptămână, foarte răcită fiind, chiar dacă sunt vaccinată: am zis că mai bine să fim siguri decât să nu.

Şi la grădiniţă îi testează: cu o chestie moale de molfăit câteva minute, care absoarbe saliva şi apoi se freacă de chestia aia care generează apoi rezultatul. Şi aici a fost nevoie de acordul părinţilor, dar fără urmări pentru cei care au refuzat.

Cu testele: din martie anul acesta, primim 10 teste gratuite/ persoană din farmacii, pe baza numărului de asigurat social; de luna trecută 20/ persoană, că a mai plusat şi Landul. Sunt teste rapide antigen, cu cod QR, pe care le poţi înregistra în sistem şi astfel ai dovada că eşti testat, de vrei să mergi undeva şi nu eşti vaccinat.

De testat gratuit o poţi face şi-n numeroasele puncte de testare amplasate în cartiere. Printr-o reţea de magazine Rewe poţi obţine şi câte 4 teste PCR pe săptămână – te înregistrezi pe un site, cu numărul de asigurat, primeşti un cod şi cu ăla ridici testele din magazin; te testezi acasă- trebuie să te filmezi, depui proba în urnele speciale din lanţul de magazine (Billa, de exemplu) şi primeşti rezultatul electronic a doua zi.

Noi avem acasă un dulăpior plin cu teste şi când avem nevoie, aia e. Iar toate acestea sunt gratuite, repet; adică nu scoţi bani din buzunar, că mna, gratuit-gratuit nu e, doar eşti asigurat.

Nu în ultimul rând, testare (inclusiv PCR) gratuită se face şi-n farmacii (la unele chiar fără programare). Posibilități sunt, deci. Repet: deocamdată, cât mai durează pentru nevaccinați.

Şi poate suna aiurea sau nu, dar cumva aşa mi se pare normal în toată situaţia asta departe de orice normalitate.

Mónika Vrânceanu, Linz