Sari la conținut

Cum se sărbătorește Paștele în Austria

20/04/2025 08:59
Paștele în Austria (4)

Paștele în Austria: Astăzi celebrăm Paștele și vă propunem să descoperim cum este marcată această sărbătoare în Austria — o țară unde tradițiile catolice sunt păstrate cu respect și devotament. Spre deosebire de alte țări europene, unde Paștele capătă din ce în ce mai mult un aspect comercial, în Austria accentul rămâne pus pe semnificația spirituală a evenimentului. De la ritualuri religioase care atrag comunități întregi, la mese festive cu preparate tradiționale și târguri de Paște desprinse parcă din basme, Austria reușește să păstreze vie esența autentică a celei mai importante sărbători creștine. Află în continuare ce face ca Paștele austriac să fie atât de special.

Paștele în Austria: tradiţii şi obiceiuri

În unele părți ale Austriei, focurile de Paște sunt aprinse în noaptea dinaintea Duminicii Paștelui. Într-o tradiție care datează din vremurile păgâne, oamenii se întâlnesc în jurul focului pentru a cânta și dansa. Iar cei mai ageri, chiar să sară peste foc. În Duminica Paștelui, cele 40 de zile de post din Postul Mare se încheie oficial. Aceasta este moementul excelent pentru a se bucura de un brunch tradițional de Paște cu chifle dulci (Osterpinze), mezeluri, ouă colorate și hrean

Pentru cei cu copii, iepurașul de Paște ascunde în mod tradițional ouă de Paște colorate, dulciuri și mici cadouri prin casă sau, dacă este suficient de cald, în grădină. Copiilor li se oferă și o prăjitură delicioasă sub formă de miel (Osterlamm), în mod tradițional de către nașul sau nașa lor. Ouăle de Paște sunt o mare bucurie în Austria, fie că sunt încondeiate sau de ciocolată.
Citiți și ► Intrarea în Austria de Paște: aglomerație, controale la graniță și drumuri închise

Austria, renumită pentru Pieţele de Paşte

Austria nu este renumită doar pentru piețele sale de Crăciun, ci are și o mulțime de piețe minunate de Paște. Aici vă puteți aproviziona cu bunătăți regionale și vă puteți bucura de muzică live. Principalele piețe de Paște din Viena sunt la Palatul Schönbrunn și la Freyung. Piața Freyung oferă și ateliere de artizanat pentru copii. Dacă vă aflați în Viena de Paște, un punct culminant muzical este seria de concerte și opere OsterKlang de la Theater an der Wien. Piața de Paște Franziskanerplatz din Graz, Styria, este locul unde să mergeți pentru specialități regionale din carne, rachiu și brânză. Pentru cadouri tradiționale puteți mergeți la Piața de Artizanat de Paște de pe Hauptplatz.
Citiți și ► Cât timp sunt comestibile ouăle fierte? Atenție la cele pe care le vopsiți de Paște!

Festivalul de Paște de la Salzburg începe în fiecare an în sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor cu o premieră a operei și se termină în Lunea Paștelui, când opera este reprezentată în mod tradițional a doua oară. Piața tradițională de Paște din Salzburg are loc la Muzeul în aer liber. Acesta este locul unde puteți să decoraţi ouă, să legaţi buchete Palmbuschen și pentru a vă umple coșul de Paște cu șuncă, ouă, slănină, unt, brânză, cârnați, miere, pâine și lumânări de casă. Toate produsele provin de la fermele locale și sunt vândute direct de fermieri.

Atmosferă de poveste în orașele austriece

Piața de Paște din Klagenfurt are loc pe Neuer Platz, în fața primăriei. Puteţi trece pe la zeci de tarabe care vând produse de Paște și să vă bucurați de muzică live și lecturi. Piața de Paște din Villach oferă o combinație colorată de suveniruri și articole care pot fi aferite drept cadouri. Pe lângă obiectele de artizanat tradiționale de Paște, cum ar fi lumânările decorative, puteți cumpăra și produse alimentare din Carintia, cum ar fi șunca și cârnați și tradiționala prăjitură de Paște Reindling.

Festivalul de Paște din Tirol oferă compoziții religioase, spectacole de dans și muzică de cameră în diferite locații din provincie, inclusiv Centrul de Congrese Innsbruck. Hall Easter Market are 25 de tarabe care oferă coșuri de Paște, lumânări și ouă, precum și delicatese regionale, produse ecologice și ciocolată de Paște. O grădină zoologică cu iepuri și miei va fi cu siguranță un succes în rândul tinerilor vizitatori, care își pot face și propriile cadouri la atelierele de artizanat, conform Der Standard.