Sari la conținut

Cu spitalele pline, România testează foarte puţin. Premierul Orban: „NU există cerere”

19/11/2020 19:16

Pandemia este politizată în România, unde lupta împotriva virusului care face tot mai multe victime pe întreg continentul pare să se facă în funcţie de alegerile parlamentare. Guvernul ţine cu dinţii de data de 6 decembrie pentru organizarea scrutinului, fără să ţină cont că sistemul sanitar face faţă tot mai greu exploziei de infecţii. Se testează puţin, avem cazuri puţine. Simplu.

Organizația Mondială a Sănătății, Comisia Europeană și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) recomandă, la unison, testarea cât mai largă pentru Covid, mai ales atunci când transmiterea este comunitară, așa cum este situația în prezent în România, scrie G4Media.

Cum explică autoritățile de la București numărul mic de teste? Spun că nu ar fi cerere, cu toate că spitalele sunt supraaglomerate cu pacienți, mai multe orașe mari sunt în carantină, iar mulți români se testează contra cost, în clinici private.

Şi totul, în contextul campaniei electorale.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) consideră că situația este sub control atunci când rata de pozitivare a testelor RT PCR este de cel mult 3%. În România, rată medie de pozitivare de 27%, adică mai mult de 1 din 4 români testați este confirmat cu COVID.

„Accesul ușor și în timp util la testare este esențial pentru a identifica infecțiile din comunitate, pentru a avea o imagine clară asupra evoluției epidemiei și pentru a optimiza eficacitatea măsurilor, precum izolarea cazurilor și urmărirea contactelor. Dacă numărul cazurilor suspecte depășește capacitatea de testare disponibilă într-o țară sau într-o regiune, testarea trebuie să fie direcționată către grupurile prioritare”, sublinia ECDC.

Agenția europeană menționează că această creștere a capacității de testare a dus la identificarea unui număr sporit de cazuri asimptomatice sau cu forme ușoare ale bolii.

Doar prin testare masivă se poate afla dimensiunea fenomenului

Miercuri, 18 noiembrie, Comisia Europeană a venit cu noi recomandări privind utilizarea testelor rapide pe bază de antigen în zonele în care rata de pozitivare a testelor PCR este mai mare de 10%, mai ales în comunitățile în care transmiterea noului coronavirus este intensă, pentru a detecta persoanele cele mai contagioase și pentru a reduce astfel presiunea asupra sistemelor medicale.

La rândul ei, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) preciza, în urmă cu două săptămâni, într-un raport referitor la strategiile de prevenire și răspuns la epidemie, că în regiunile cu transmitere comunitară a virusului este necesară „testarea activă a cazurilor suspecte”, în special în zonele unde apar infecții noi, izolarea rapidă a cazurilor confirmate și a celor care au simptome ale bolii.

OMS subliniază necesitatea monitorizării evoluției epidemiei și a investigării focarelor, prin urmărirea contacților și izolarea acestora.

Cum se testează în România

În România, în ultimele luni se realizează în medie circa 30.000 de teste RT PCR zilnic, iar de aproape trei săptămâni mai mult de un sfert dintre acestea sunt pozitive. Totuși, premierul Ludovic Orban a declarat recent că avem o capacitate de peste 50.000 de teste pe zi, însă nu există cerere pentru atâtea. Inclusiv miercuri seara, într-o emisiune tv, premierul a spus că nu există cerere pentru atâtea teste.

În plus, premierul a declarat că „nu s-au degajat suficiente argumente” pentru a face în România o testare în masă cu teste rapide pe bază de antigen, după modelul Slovaciei sau al Austriei. Ludovic Orban a susținut că obiectivul este creșterea capacității de testare prin RT PCR, deși nici aceea existentă în prezent nu este folosită complet.

Conform Institutului Naţional de Sănătate Publică din România, o persoană trebuie să prezinte cel puțin trei simptome ale bolii, pentru a fi testată. De asemenea, sunt testaţi doar contacții cu simptome ale bolii ai cazurilor confirmate, nu și cei asimptomatici.

În același timp, mii de români se testează zilnic contra cost, în clinicile private.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA