Sari la conținut

Creștere dramatică a infecțiilor în Austria: peste 500 de noi cazuri de coronavirus, cea mai mare cifră din 31 martie

Etichete:
08/09/2020 08:30 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:59

Numărul infecțiilor din ulttimele 24 de ore a atins un nou vârf în Austria: Conform datelor actuale, au fost înregistrate peste 500 de cazuri noi de coronavirus.

Cifră care nu mai fusese înregistrată din 31 martie, în mijlocul fazei de blocare! Aproximativ două treimi din toate cazurile noi au fost înregistrate la Viena.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, un număr total de 589 de cazuri noi de infecție cu virusul corona au fost întregistrate luni (data comunicării marți dimineață, ora 9).

În consecință, un total de 29.901 de persoane au dat rezultate pozitive până acum. Echipa de criză (Krisenstabes) a raportat 520 de cazuri noi în 24 de ore. Diferența rezultă din achiziția de date diferite, potrivit krone.at.

Cert este că atât de multe cazuri în 24 de ore s-au mai înregistrat doar în 31 martie sau înainte, când Austria era încă în mijlocul fazei de blocare, care se aplicase în perioada 16 martie – 30 aprilie.

Conform datelor echipei de criză, cifrele raportate de la Viena reprezintă motivul pentru creșterea enormă a infecțiilor: 340 de cazuri noi au fost înregistrate în capitala federală, care reprezintă aproximativ două treimi din toate infecțiile noi înregistrate!

Astfel, semaforul Corona ar putea sări acum la portocaliu în cel mai populat stat federal.

Numerele includ rapoarte întârziate de la laboratoare și o întârziere procesată care a rezultat din cererea foarte mare de teste și numărul foarte mare de persoane de contact identificate, potrivit Direcției medicale de stat din Viena și echipa de criză medicală a orașului .

În ultimele 14 zile, au fost identificate exact 15.480 contacte de nivel 1 și 2580 contacte de nivel 2 din 1934 noi rezultate pozitive. Numărul deceselor legate de virusuri în Viena este de 223. Un nou deces a fost raportat de luni până marți.