
Industria transporturilor intră într-o nouă eră a costurilor ridicate, după ce autoritățile au făcut publice noile tarife pentru taxa de drum aplicată camioanelor (Lkw-Maut). Decizia, adoptată de Consiliul de Miniștri pe 8 octombrie și oficializată acum prin publicarea tabelului de taxe, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026. Transportatorii vor resimți puternic noile poveri financiare. Taxele suplimentare pentru poluare, zgomot și emisii de CO₂ vor aduce un cost total estimat la 42 de milioane de euro anual, bani care vor fi suportați direct de firmele de transport. Pentru mulți, aceasta nu este doar o ajustare tehnică, ci un adevărat test de supraviețuire economică.

Decizia politică și intrarea în vigoare a noilor taxe: cât vor plăti camioanele pe kilometru
Conform noii reglementări, publicată în Monitorul Oficial, modificările la Lkw-Maut sunt clare și detaliate, iar aplicarea lor este obligatorie de la începutul lui 2026. Deși statul a renunțat temporar la indexarea cu inflația a componentei de infrastructură, accentul se mută ferm pe costurile externe generate de traficul greu. Autoritățile justifică această măsură prin necesitatea alinierii la obiectivele climatice și de mediu, transferând o parte din costurile poluării direct către cei care o generează. În practică, însă, transportatorii avertizează că aceste cheltuieli vor ajunge inevitabil în prețurile finale ale bunurilor.
Noile tarife arată diferențe semnificative în funcție de numărul de axe și de clasa de emisii CO₂. Camioanele cu patru sau mai multe axe, încadrate în clasa de emisii CO₂ 5, vor plăti 11,49 cenți pe kilometru pentru componenta de infrastructură, fără TVA. Camioanele din clasele de emisii inferioare vor plăti 45,91 cenți.
Citiți și: Controale stricte în Austria pentru autobuze și autocare: ce verificări se fac și ce riscă transportatorii
În cazul camioanelor cu trei axe, tarifele sunt de 7,66 cenți pentru clasele mai curate și de 30,60 cenți pentru cele poluante. Vehiculele cu două axe, care cântăresc peste 3,5 tone și circulă pe autostrăzi sau drumuri expres, vor plăti între 5,47 și 21,86 cenți pe kilometru către compania de autostrăzi Asfinag, la care se adaugă costurile suplimentare pentru sectoarele cu taxă specială, confomr OE24.
Taxe mai complicate pentru poluare și zgomot
Pe lângă componenta de infrastructură, taxarea pentru poluarea aerului și zgomotul produs de trafic devine mult mai complexă. Sistemul introduce cinci grupe tarifare distincte, repartizate pe cele trei categorii de axe, ceea ce face calculul final al costurilor mult mai dificil pentru firmele de transport.
Chiar și în cel mai favorabil scenariu, pentru motoarele cu ardere internă din clasa Euro VI, camioanele cu patru sau mai multe axe vor plăti suplimentar 1 cent pe kilometru parcurs. Deși suma pare mică la prima vedere, pe distanțe lungi și în flote mari, impactul financiar devine considerabil.
Economiștii avertizează că aceste scumpiri nu vor rămâne izolate în sectorul transporturilor. Ele se vor reflecta în lanț în prețurile alimentelor, materialelor de construcții și bunurilor de consum, afectând direct buzunarul consumatorilor. Din 2026, fiecare kilometru parcurs de un camion va conta mai mult ca niciodată.
