Sari la conținut

De câți bani ai nevoie pentru o ”viață bună” în Austria

Etichete:
14/04/2025 15:01
Costul vieții în Austria în 2025

Costul vieții în Austria în 2025: Ce înseamnă, în termeni financiari, un trai modest, dar decent în Austria? Răspunsul vine de la organizația care gestionează consilierea oficială pentru datornici, printr-un buget de referință actualizat anual. Vă spunem în continuare cât trebuie să câștigi pentru a trăi în Austria fără să simți constant lipsuri.

Costul vieții în Austria în 2025

Costul vieții în Austria în 2025: ghidul unui trai demn

Potrivit ASB (organizația umbrelă a centrelor de consiliere pentru datornici din Austria), un „trai decent” înseamnă mai mult decât supraviețuire: include și o minimă participare la viața socială și culturală. ASB calculează anual un așa-numit buget de referință pentru zece tipuri de gospodării, care presupune traiul într-un apartament închiriat, fără autoturism personal, și nu ține cont de diferențele regionale. Obiectivul? Să arate cât de mulți bani sunt necesari pentru a acoperi nu doar nevoile de bază, ci și o participare minimă la viața socială.
Citiți și ► ”Retrageți numerar acum” – Banca va bloca toate conturile de Paște

Asta înseamnă că, pe lângă hrană și chirie, suma lunară ar trebui să-ți permită:
► să ieși ocazional la cafea sau la film
► să cumperi un cadou pentru o rudă
► să inviți prieteni la tine
„Este vorba despre o viață modestă, dar demnă”, explică și Verein für Konsumenteninformation (VKI), care susține aceste estimări, conform 5min.at
Citiți și ► Practici ilegale în magazine! Comisioane și sume minime impuse la plata cu cardul

Cât costă să ai o viață bună în Austria în 2025

Persoană singură: 1.730 euro
Cuplu fără copii: 2.690 euro
Cuplu + 1 copil (7 ani): 3.638 euro
Cuplu + 2 copii (7 și 14 ani): 4.433 euro
Părinte singur + 1 copil: 2.683 euro
Părinte singur + 2 copii: 3.704 euro
Citiți și ► Câți bani trebuie să câștigi în Austria ca să fii considerat un salariat bine plătit în 2025

Valorile de mai sus sunt orientative, nu obligatorii. „Bugetele de referință nu spun oamenilor cum să își cheltuiască banii, ci oferă repere pentru un trai echilibrat”, precizează ASB.