Sari la conținut

Copiii români au printre cele mai mari deficiențe de învățare din lume. Cei din ţările bogate sunt cei mai nefericiţi

03/09/2020 09:38 - ACTUALIZAT 03/09/2020 12:53

România ocupă locul patru dintr-un număr de 41 de ţări UE şi OECD în ceea ce priveşte bunăstarea psihică, dar se situează pe unul dintre ultimele locuri în privinţa sănătăţii fizice. Suntem codaşii lumii la competențele de bază la citit și la matematică, potrivit unui raport al UNICEF.

În schimb, suicidul, nefericirea, obezitatea și abilitățile sociale și academice limitate au devenit caracteristici mult prea des întâlnite la copiii din țările cu venituri ridicate.

Aproximativ 40% dintre copiii din ţările bogate nu deţin abilităţi academice de bază la citire şi matematică până la vârsta de 15 ani, cei din Bulgaria, România şi Chile fiind cel mai puţin competenţi, se arată raport.

Potrivit raportului, ţara noastră se situează pe locul al treilea în ceea ce priveşte satisfacţia de viaţă la vârsta de 15 ani (85% fiind mulţumiţi de viaţa lor), după Olanda (90%) şi Mexic (86%).

România se situează, însă, pe primul loc în ceea ce priveşte abilităţile sociale, fiind una dintre cele şapte ţări în care circa patru din cinci copii au declarat că îşi fac prieteni cu uşurinţă.

Raportul UNICEF prezintă un clasament în care sunt incluse 41 de ţări din Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), în funcţie de starea de sănătate a copiilor, dar şi a competenţelor academice şi a nivelului de fericire.

Danemarca, Olanda şi Norvegia se află în fruntea clasamentului, iar Bulgaria, Chile şi Statele Unite sunt clasate pe cele mai de jos locuri propice pentru un copil.

Aproximativ 20% dintre copii nu au un nivel ridicat de satisfacţie de viaţă în ţările cele mai înstărite, potrivit UNICEF. Turcia se descurcă cel mai rău la acest capitol, doar 53% dintre copii fiind mulţumiţi de viaţa lor, urmată de Japonia şi Marea Britanie.

Lituania are cea mai mare rată de sinucidere în rândul adolescenţilor, urmată de Noua Zeelandă şi Estonia.

În ceea ce priveşte sănătatea fizică, aproximativ unul din trei copii este obez sau supraponderal, procentele din sudul Europei fiind în creştere vertiginoasă.

Raportul este bazat pe date prelevate înainte de pandemia de coronavirus nou, UNICEF avertizând că această criză reprezintă o ameninţare substanţială la adresa stării de bine a copiilor.

”Multe dintre cele mai bogate ţări – care deţin resursele necesare pentru a oferi tuturor o copilărie bună – nu reuşesc să realizeze acest lucru pentru copii”, a declarat Gunilla Olsson, director al biroul de cercetare UNICEF – Innocenti.

”Dacă guvernele nu adoptă măsuri rapide şi decisive pentru a asigura bunăstarea copiilor în cadrul răspunsului lor la pandemie, ne putem aştepta în continuare la creşterea ratelor de sărăcie infantilă, la deteriorări mintale şi fizice, precum şi la adâncirea decalajului privind competenţele în rândul copiilor”, a adăugat Olsson.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA