Copiii care au crescut cu multe responsabilități prezintă aceste 7 comportamente: Fiecare vârstă are farmecul ei și inversarea rolurilor în cercul familiei poate afecta dezvoltarea psihologică și socială a copiilor. Experta în parenting Esther Wojcicki spune că încurajarea copiilor să-și îndeplinească singuri sarcinile de zi cu zi este o formă de împuternicire. În plus, permițând copiilor să-și dezvolte autonomia, le construim reziliența și încrederea pentru a face față eșecului și a-și asuma riscurile necesare și calculate. Pediatrul american Jonathan Williams adaugă că implicarea lor în treburile casnice de la o vârstă fragedă este cel mai bun obicei pentru a crește copii fericiți. Dar ce se întâmplă dacă le dăm prea multe responsabilități prea devreme? Riscăm inversarea rolului sau parentificarea. Continuați să citiți mai jos
Potrivit unui studiu, parentificarea are loc atunci când se așteaptă ca adolescenții sau copiii să-și asume roluri de adulți atunci când nu sunt încă pregătiți din punct de vedere cognitiv sau emoțional. Există diferite tipuri, după cum explică experții Open Minds, precum parentificarea instrumentală, în care „copilul își asumă responsabilități practice și sarcini domestice care ar fi în mod normal atribuite adulților”: vorbim aici de îngrijirea fraților mai mici. Sau parentificarea emoțională, când „copilul devine confidentul sau sprijinul emoțional al părinților sau îngrijitorilor săi”. Continuați să citiți
Citește și: Calitatea legăturii cu părinții în copilărie ne determină bunăstarea ca adulți, potrivit psihologiei
Copiii care au crescut cu multe responsabilități prezintă aceste 7 comportamente
Această parentificare poate afecta dezvoltarea copiilor. Evident, poate afecta viața lor adultă. În plus, conform psihologiei, copiii care au crescut cu mai multă responsabilitate decât ar fi de așteptat pentru vârsta lor pot avea aceste modele de comportament specifice ca adulți, potrivit mihavida.com.br. Continuați să citiți
- Dificultate în identificarea propriilor nevoi
Conștientizarea de sine, o abilitate legată de inteligența emoțională, nu este ceva cu care te naști și, pe baza educației, educației și experiențelor tale, va fi mai mult sau mai puțin dezvoltată. Dacă în copilărie nevoile tale emoționale și practice au fost lăsate pe plan secund pentru că ai avut grijă de ceilalți, la maturitate s-ar putea să ai dificultăți în a înțelege ce ai nevoie sau ce vrei. Pentru că ți s-au dat multe responsabilități pentru care nu erai pregătit, nu ai avut timp sau spațiu să descoperi cine ești în afara dinamicii tale familiale și, ca urmare, ai intrat la maturitate fără un sentiment de identitate bine definit.
Citește și: Ce îi transmiți copilului tău când îi spui că este inteligent, conform psihologiei - Complezența
Crescând cu un exces de responsabilități și parentificare, nu ai învățat că fiecare este responsabil pentru propriile emoții. Ai fost învățat că ești responsabil pentru bunăstarea părinților tăi, iar acest tipar de gândire continuă, făcându-te o persoană mulțumită care dorește mereu să-i mulțumească pe ceilalți. Acest lucru ne face să cădem în capcana aprobării, un concept creat de Dr. Harold Bloomfield, care ne face să ne complegem să ne asigurăm că toți ceilalți sunt fericiți, dar care ne domină emoțional și ne face să ne neglijăm propria fericire. Ține minte un lucru: nu ești obligat să satisfaci nevoile altora. - Dificultate în a cere ajutor
Dacă ai avut o mulțime de responsabilități în copilărie și ai fost responsabil pentru casă, s-ar putea să întâmpinați dificultăți în a cere ajutor. În copilărie, ai fost învățat că trebuie să ajuți și că supraviețuirea ta depindea de a fi autonom, așa că acum, ca adult, s-ar putea să te simți rușinat sau să vezi să ceri ajutor altora ca o slăbiciune. - Asumarea rolului de îngrijitor în orice moment
Potrivit cercetării , atunci când un copil are mai multă responsabilitate decât ar trebui, se creează un mediu în care comportamentul de îngrijire al copilului menține echilibrul familiei. Copilul învață că intervenția sa este necesară pentru bunăstarea familiei și, în relațiile sale din viața adultă, își asumă din nou acest rol de îngrijitor, chiar dacă nu există o așteptare explicită a ceea ce va face. - Frica de a fi abandonat
Frica ta de abandon poate avea rădăcini în faptul că ți-ai asumat întotdeauna mai multă responsabilitate și crezi că dacă nu ești disponibil pentru ceilalți, ei nu vor mai avea nevoie de tine și vor pleca. Motivul acestei frici este că ai învățat să-ți hrănești stima de sine cu ceea ce ai dat familiei tale, ceea ce te-a determinat să dezvolți un stil de atașament nesigur în copilărie, așa cum se explică într-un articol de la Universitatea Columbia. Potrivit experților, copiii cu parentificare excesivă „experimentează adesea anxietate cu privire la abandon și pierdere și demonstrează dificultăți în a face față respingerii și dezamăgirii în relațiile interpersonale”. - Dificultate în stabilirea limitelor
Limitele sunt esențiale în orice relație, fie că este cu un partener, la serviciu sau cu prietenii. Ele ne ajută să ne definim pe noi înșine și comportamentele pe care le considerăm inacceptabile în orice relație. Experiențele noastre din copilărie au un efect direct asupra modului în care stabilim sau nu limitele ca adulți. Dacă ai crescut într-un mediu familial care te pretindea prea mult și în care aveai mult mai multe responsabilități decât este considerat sănătos pentru un copil, este clar că părinții tăi nu te-au învățat să-ți pui limite și acum îți este greu să face asta. - Nevoia de control
Ai crescut într-un mediu în care părinții tăi aveau nevoie de tine pentru a merge înainte. Ți-ai asumat multe responsabilități. Acest lucru te poate face să crezi că alții depind de tine într-un mod nesănătos. De aici ai putea să ai obiceiul de a dori să controlezi totul, așa cum trebuia să faci în copilărie. Oamenii care trebuie să controleze fiecare situație tind să se bazeze pe acest sentiment ca pe o modalitate de a se simți în siguranță.
Citește și: Generația Z pierde o abilitate pe care umanitatea o are de 5.500 de ani